Polițiștii au emis un ordin de protecție provizoriu într-un alt caz de violență în familie, în municipiul Târgu-Jiu.
Duminică, o femeie de 46 de ani a sunat la 112 și a declarat că ar fi fost agresată și amenințată de soțul său.
Potrivit reprezentanților Inspectoratului de Poliție Județean Gorj, din verificările efectuate a reieșit faptul că, în timp ce se afla la domiciliu, pe fondul unui conflict spontan generat de gelozie, aceasta ar fi fost amenințată cu acte de violență și agresată fizic de către soțul său, în vârstă de 43 de ani.
,,Polițiștii au procedat la evaluarea riscului, iar în urma constatărilor a fost emis un ordin de protecție provizoriu împotriva bărbatului, fără monitorizare electronică, iar persoana vătămată nu a necesitat îngrijiri medicale.
În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de violență în familie și amenințare.
Cercetările sunt continuate pentru stabilirea cu exactitate a tuturor împrejurărilor producerii evenimentului și luarea măsurilor legale care se impun”, a declarat Miruna Prejbeanu, purtătorul de cuvânt al IPJ Gorj.
L.F.





























