18.4 C
Târgu Jiu
miercuri, 3 iunie 2026

200 de lei pentru șase seri de teatru, la Festivalul „Elvira Godeanu”

2

Iubitorii de teatru care vor să participe la toate spectacolele din cadrul Festivalului Internațional de Teatru „Elvira Godeanu” pot opta pentru un abonament special pus în vânzare de organizatori.
Abonamentul costă 200 de lei și oferă acces la toate cele șase spectacole programate în cadrul festivalului, care se va desfășura la Târgu Jiu în perioada 11-16 iunie. Ediția din acest an aduce pe scenele din municipiu producții din România, Georgia și Ungaria.
„Șase seri. Șase lumi. Un singur festival. Festivalul Internațional de Teatru „Elvira Godeanu”. Un singur abonament. Toată magia festivalului – 200 lei. Include accesul la toate spectacolele din cadrul festivalului.
Biletele pentru spectacolele din cadrul festivalului pot fi achiziționate de la Agenția Teatrală a Teatrului Dramatic „Elvira Godeanu” sau online, prin intermediul platformei eventim.ro.
Program spectacole și prețuri bilete:
• 11 iunie, ora 19:00 – „Oameni, locuri și lucruri” de Duncan Macmillan, regia Horia Suru. Spectacol prezentat de Teatrul de Vest, Reșița. Sala Polivalentă. Preț bilet: 50 lei;
• 12 iunie, ora 19:00 – „Dragoste”, după A.P. Cehov, regia Andreea Grosu și Andrei Grosu. Spectacol prezentat de Teatrul „Anton Pann”, Râmnicu Vâlcea. Sala Teatrul Dramatic „Elvira Godeanu”. Preț bilet: 50 lei;
• 13 iunie, ora 19:00 – „Steaua fără nume” de Mihail Sebastian, regia Cristi Avram. Producție a Teatrului Dramatic „Elvira Godeanu”. Sala Teatrului Dramatic „Elvira Godeanu”. Preț bilet: 50 lei;
• 14 iunie, ora 19:00 – „Păsările”, după Aristofan, regia Antonella Cornici, Georgia. Spectacol prezentat de Teatrul Rustavi. Sala Teatrului Dramatic „Elvira Godeanu”. Preț bilet: 50 lei;
• 15 iunie, ora 19:00 – „h.ml.t (Hamlet)” de William Shakespeare, regia Róbert Alföldi. Spectacol prezentat de Budaörsi Latinovits Színház, Ungaria. Sala Teatrului Dramatic „Elvira Godeanu”. Preț bilet: 50 lei;
• 16 iunie, ora 19:00 – „Artă” de Yasmina Reza, regia Cristi Juncu. Spectacol prezentat de Teatrul „Lucia Sturdza Bulandra”, București. Sala Teatrului Dramatic „Elvira Godeanu”. Preț bilet: 120 lei”, au anunțat reprezentanții teatrului.
M.P.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.