Zeci de specialiști din domeniul medical din România și din străinătate au participat, săptămâna trecută, la Târgu Jiu la Simpozionul Internațional „Vertijul – abordare clinică multidisciplinară”, dedicat celor mai noi metode de diagnostic și tratament ale acestei afecțiuni.
Evenimentul a fost organizat de Asociația Medico-Socială a Spitalului Județean de Urgență Târgu Jiu, coordonată de dr. Cristina Căliman, medic primar neurolog în cadrul Secției Neurologie a Spitalului Județean de Urgență Târgu Jiu, în colaborare cu fiziokinetoterapeutul Ramona Pavel Szekeres.
Manifestarea, desfășurată în Aula Universității „Constantin Brâncuși”, a reunit medici, fizioterapeuți, asistenți medicali și alți specialiști din domeniul sănătății, fiind creditată de Colegiul Medicilor din România și de Ordinul Asistenților Medicali.

Invitatul special al evenimentului a fost profesorul Michel Lacour din Franța, reputat cercetător în neuroștiințe și control vestibular, care a prezentat cele mai noi abordări privind recuperarea echilibrului și tratamentul vertijului.
În cadrul simpozionului au fost susținute numeroase lucrări științifice de către specialiști din diverse domenii medicale, fiind analizate conexiunile dintre neurologie, ORL, cardiologie, imagistică, recuperare medicală și neuropsihiatrie. Participanții au discutat despre importanța colaborării interdisciplinare în diagnosticarea și tratarea pacienților care se confruntă cu această patologie complexă.

La deschiderea evenimentului au participat președintele Colegiului Medicilor Gorj, dr. Ana Băleanu, și președintele Consiliului Județean Gorj, Cosmin Popescu. Totodată, un mesaj de susținere a fost transmis de dr. Eugen Ionescu, specialist ORL la Spitalul Universitar „Edouard Herriot” din Lyon, supraspecializat în Otoneurologie.
„Simpozionul de la Târgu Jiu a fost creditat cu 6 credite EMC (Educație Medicală Continuă) atât pentru medici, cât și pentru asistenții medicali generaliști. Investiția în educație și colaborarea interdisciplinară reprezintă, întotdeauna, cea mai sigură investiție în sănătatea pacienților noștri! Într-o patologie de graniță precum vertijul, colaborarea strânsă între specialități salvează timp prețios pentru pacient.

Mulțumim tuturor participanților și tuturor celor care ne-au susținut în acest demers! Când medicii noștri învață de la cei mai buni, întreaga comunitate din Târgu Jiu și din județul Gorj câștigă siguranță și servicii medicale la standarde europene!”, au transmis reprezentanții Spitalului Județean din Târgu Jiu.
































