20.8 C
Târgu Jiu
marți, 23 iunie 2026

Turneul de tenis cu piciorul, mutat în luna iulie

4

În 4 iulie va fi organizată, pe terenurile de zgură (ACS Amicii) din cadrul Complexului Sportiv ,,Constantina Diță”, Cupa FAIR PLAY ARENA Târgu Jiu, ediția a VI-a. Întrecerea este destinată amatorilor tenisului de picior. Datorită solicitărilor numeroase, data de start a întrecerii a fost devansată cu câteva zile.
Unul dintre organizatorii evenimentului, Cosmin Tutunaru, a anunțat că după festivitatea de premiere va avea loc o masă câmpenească.
,,Am trimis invitații de participare practicanților acestui frumos sport din mai multe localități din Gorj: Motru, Târgu Cărbunești, Rovinari, Țicleni, Bumbești Jiu, Bîlteni și Târgu Jiu. Ca de fiecare dată, la finalul întrecerii, după festivitatea de premiere, ne reunim în jurul grătarului la masa câmpenească pregătită special pentru acest eveniment. Mai multe detalii se pot obține la 0721.75.76.74 și, în funcție de numărul echipelor participante, vom stabili sistemul de desfășurare al întrecerii. Sportul înseamnă sănătate ! Prietenii știu de ce !”, a transmis Cosmin Tutunaru.
Înscrierile rămân deschise până în data de 30 iunie 2026.
Cătălin Pasăre

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.