Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Gorj îi invită pe iubitorii de artă la vernisajul expoziției de pictură „Armonia culorilor”, semnată de artistul Conu Ilariu Minea.
Evenimentul va avea loc luni, 6 iulie 2026, începând cu ora 11:00, în Sala „Florin Isuf” a instituției.
Expoziția va reuni aproximativ 40 de lucrări, prin care artistul își dezvăluie universul creator, sensibilitatea și bucuria de a surprinde în culori frumusețea lumii înconjurătoare. Vernisajul va fi moderat de managerul CJCPCT Gorj, dr. Ionuț Viorel Bordeași.
Organizatorii spun că fiecare tablou reprezintă o invitație la contemplare și la redescoperirea naturii prin ochii unui artist cu o viziune aparte.
Pictura lui Conu Ilariu Minea este apreciată pentru capacitatea de a transmite emoție și de a crea o legătură între privitor și peisajele sau temele abordate. De-a lungul activității sale artistice, acesta a participat la numeroase expoziții personale și colective, lucrările sale fiind remarcate pentru autenticitate și forța expresivă.
































