25.6 C
Târgu Jiu
miercuri, 1 iulie 2026

Consilier din Gorj, la reuniunea europeană de probațiune

1

Un consilier de probațiune din cadrul Serviciului de Probațiune Gorj a participat la cea de-a doua reuniune a Grupului european de experți privind comunicarea și creșterea gradului de conștientizare publică în domeniul probațiunii.

Evenimentul a fost organizat de Confederația Europeană de Probațiune și s-a desfășurat în perioada 16-17 iunie 2026, la Bristol, în Regatul Unit. La întâlnire au participat specialiști din mai multe țări europene, care au discutat despre modul în care activitatea de probațiune poate fi comunicată mai bine către public.

Programul a inclus o vizită de studiu la Eden House (centru de reintegrare socială pentru femei), unde participanții au avut ocazia să cunoască modul de funcționare al centrului și să discute direct cu beneficiare ale sistemului de probațiune despre experiențele acestora privind supravegherea, reintegrarea și percepția publică asupra probațiunii. De asemenea, grupul a participat la o sesiune susținută de fostul corespondent BBC pentru afaceri interne, Danny Shaw, dedicată relației dintre instituțiile publice și mass-media. Au fost evidențiate importanța construirii unor relații de încredere cu presa și rolul unei comunicări constante în creșterea vizibilității și înțelegerii activității probațiunii.

În cea de-a doua zi, membrii grupului au revizuit documentul de lucru și au stabilit direcțiile de acțiune pentru perioada următoare, discutând modalități de promovare a activității grupului prin newslettere, webinare și consolidarea colaborării cu instituțiile europene și alți parteneri relevanți.

„Reuniunea a oferit un cadru valoros pentru dezvoltarea strategiilor de comunicare și creșterea gradului de conștientizare a rolului sistemului de probațiune în societate”, au transmis reprezentanții Serviciului de Probațiune Gorj.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.