Primarul comunei Negomir, Tudor Oiță, a anunțat marți, 7 iulie, finalizarea lucrărilor de modernizare a drumurilor sătești din satele Raci (zona Bacâți), Condeiești (zona Biserică) și Artanu (zona Biserică). Lucrările fac parte din proiectul de modernizare a 38 de străzi din comună, finanțat prin Programul Național de Investiții „Anghel Saligny”. Potrivit șefului administrației locale, în perioada următoare vor fi executate marcajele rutiere și vor fi montate indicatoarele de circulație, pentru completarea investiției.
„Astăzi au fost finalizate lucrările de modernizare a drumurilor sătești din satele Raci (Bacâți), Condeiești (Biserică) și Artanu (Biserică). În următoarele zile vor fi executate marcajele rutiere și vor fi montate indicatoarele de circulație”, a transmis primarul Tudor Oiță.

Oiță a precizat că administrația locală continuă investițiile în dezvoltarea infrastructurii comunei. Printre proiectele aflate în derulare sau pregătire se numără realizarea unui parc fotovoltaic, reabilitarea bisericii de lemn – monument istoric – din satul Artanu, modernizarea Școlii Primare Ursoaia, precum și lucrări de reparații pe drumul comunal Negomir–Drăgotești.
































