19.3 C
Târgu Jiu
joi, 9 iulie 2026

Consiliul Județean: Am reușit să finalizăm toate proiectele prin PNRR

2

Consiliul Județean Gorj a anunțat că a finalizat toate cele șase proiecte finanțate prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), derulate în perioada 2022-2026. Valoarea totală a investițiilor se ridică la 117.644.050 de lei, fondurile fiind direcționate către sănătate, servicii sociale, eficiență energetică și transport școlar ecologic.

Cele mai mari investiții au vizat unitățile medicale din județ. La Spitalul Județean de Urgență Târgu Jiu au fost implementate două proiecte importante: creșterea eficienței energetice a clădirii din strada Progresului nr. 18, cu o valoare de 20,17 milioane de lei, și dotarea cu echipamente și materiale pentru reducerea riscului de infecții nosocomiale, proiect în valoare de 26,28 milioane de lei.
De asemenea, Spitalul de Pneumoftiziologie „Tudor Vladimirescu” a beneficiat de investiții pentru creșterea eficienței energetice, în valoare de 24,88 milioane de lei.
În domeniul social, au fost finalizate proiecte pentru creșterea eficienței energetice la clădirile aparatului propriu al Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Gorj, cu o valoare de 4,13 milioane de lei, precum și la Complexul de Îngrijire și Asistență Suseni, unde investiția s-a ridicat la 5,52 milioane de lei.
Un alt proiect important a fost achiziția de microbuze electrice pentru elevii județului Gorj, cu o valoare de 36,62 milioane de lei, contribuind la dezvoltarea unui transport școlar mai puțin poluant.
„Implementarea celor șase proiecte finanțate prin PNRR reprezintă un pas esențial în procesul de modernizare a infrastructurii publice din județul Gorj. Investițiile realizate au contribuit la creșterea eficienței energetice, consolidarea capacității sistemului sanitar, modernizarea serviciilor sociale și dezvoltarea unui transport școlar verde, cu beneficii directe pentru pacienți, beneficiari ai serviciilor sociale, elevi și întreaga comunitate. Prin implementarea proiectelor finanțate prin Planul Național de Redresare și Reziliență, Consiliul Județean Gorj a realizat unul dintre cele mai ample programe de investiții în infrastructura publică județeană, cu impact direct asupra sistemului sanitar și a serviciilor sociale din județ”, a precizat Cosmin Popescu, președintele Consiliului Județean Gorj.
Investițiile realizate prin PNRR au dus la creșterea performanței energetice a unităților sanitare și sociale, reducerea consumurilor de energie, modernizarea instalațiilor și integrarea unor soluții bazate pe energie regenerabilă.
Ministerul Dezvoltării a prelungit până la 30 august termenul pentru implementarea și finalizarea decontării proiectelor finanțate prin PNRR. Măsura vizează peste 5.300 de contracte la nivel național, cu scopul creșterii gradului de absorbție a fondurilor europene, estimat în prezent la aproximativ 86%.
I.I.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.