22 C
Târgu Jiu
vineri, 17 iulie 2026

Fărcășești a transferat doi fotbaliști de la Drobeta

4

Vulturii Fărcășești a adus mai mulți fotbaliști în această vară. Ultimele achiziții vin de la nou-prmovata Drobeta Turnu Severin.
Mijlocașul gorjean Bogdan Oprișa (27 de ani) și atacantul Kusi Pandrous (26 de ani) au semnat cu formația antrenată de Daniel Bălașa.
Ambii vin de la CS Drobeta Turnu Severin, formație care a renunțat masiv la jucători după ce a ajuns în eșalonul terț.
„E o nouă provocare și un nou capitol pentru mine. Am venit la Vulturii cu multă ambiție și dorință de progres și îmi doresc să ajut cum pot la realizarea obiectivelor echipei”, a declarat Oprișa.
,,Sunt foarte fericit să fac parte din această echipă! Vreau să le mulțumesc tuturor pentru primirea călduroasă și pentru încrederea acordată. Abia aștept să încep această nouă provocare, să dau totul pe teren și să luptăm împreună pentru cât mai multe victorii”, a spus și vârful ghanez.
Antrenorul Daniel Bălașa vrea să țină ștacheta sus. Crede că elevii săi pot repeta și chiar depăși performanța din sezonul trecut.
,,Mi-a plăcut ce am văzut astăzi la primul antrenament din partea tuturor băieților și nu ne rămâne decât să continuăm să muncim. Vor mai veni maximum trei-patru jucători, iar cu acest lot vom trece la treabă.
Ne dorim să avem rezultate bune, ne propunem să ajungem în grupele Cupei României și ne amintim că sezonul trecut am fost la doar un meci distanță de acest obiectiv.
În campionat vrem să facem o figură frumoasă, să intrăm în play-off, iar apoi să atacăm chiar promovarea. Asta le-am spus și băieților. I-am văzut încrezători, cu foame de rezultate, iar eu îmi doresc să fie sănătoși, să facă o pregătire cât mai bună și să avem rezultate pe măsură”, a declarat Bălașa după primul antrenament al verii pentru siteul oficial al grupării gorjene.
Cătălin Pasăre

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.