Miniștrii Radu Miruță și Irineu au venit la UM Sadu, făcând și declarații de presă. Printre cele mai importante se referă la angajarea a 150 de oameni la unina de armament, existând comenzi substanțiale în valoare de 27 milioane de lei.
Comenzile din prezent, vor putea fi onorate doar dacă uzina ar putea angaja cel puțin 150 de oameni.
„Se face la Sadu o linie nouă de producție, cu angajați suplimentari față de ceea ce exista aici. S-a scos la lumină toată amorțeala asta. Pentru Uzina Mecanică Sadu s-au alocat, la finalul anului trecut, de la Ministerul Economiei, 80 de milioane de lei. Banii au fost transmiși către Uzina Mecanică Sadu. Ministerul Apărării, pe lângă contractele în valoare de 10,7 milioane de lei pe care le are astăzi pentru Uzina Mecanică Sadu, și-a manifestat oficial solicitarea pentru un contract de 27 de milioane de lei, pentru producția de muniție destinată Ministerului Apărării. Așadar, la Sadu există astăzi absolut toate ingredientele necesare. Există comenzi majore din partea Armatei Române, deja semnate. Există sumele alocate de Ministerul Economiei, astfel încât Uzina Mecanică Sadu să poată funcționa și să se poată mișca din aceste fonduri. Există decizii în CSAT ca aici să fie înființată o linie nouă de producție, cu comenzi semnificative, astfel încât întregul sistem de ordine publică și apărare din România să beneficieze de o nouă capacitate de producție, pe lângă cea existentă la Sadu.
Este vorba despre o categorie de muniție care este foarte căutată și care urmează să fie produsă la Sadu.
Nu mai discutăm despre planuri. Discutăm despre documente semnate, pentru ca aceste lucruri să se desfășoare aici. Însă am o altă veste pentru zona în care ne aflăm, de care sunt foarte atașat, după cum bine știți. Este vorba despre fabrica de grafit de la Baia de Fier și despre interesul și preocuparea ca ceea ce se întâmplă acolo să treacă de la stadiul de proiect la exploatare efectivă”, a spus Radu Miruță.
Radu Miruță este ministru interimar la Apărare, iar Irineu Darău conduce, tot interimar, după ce Guvernul Bolojan a fost demis în Parlament, ministerul Economiei și Digitalizării.
































