27.9 C
Târgu Jiu
vineri, 21 august 2026

Bălăeț, încrezător după aflarea oponenților din Liga 3: ,,O serie echilibrată, dar am încredere că vom fi în play-off”

5

Directorul Clubului Sportiv Municipal Târgu Jiu, Robert Bălăeț, a analizat componența Seriei 6, din care face parte și echipa de fotbal CSM Târgu Jiu, dar și vecina din județ, Vulturii Fărcășești. Formațiile gorjene au fost distribuite în Liga 3 alături de echipe din județele Dolj, Vâlcea, Mehedinți, Olt, Argeș și Hunedoara.
Este vorba despre Universitatea Craiova 2, ACSO Filiaşi, FC Păușești-Otăsău, CS Drobeta Turnu Severin, Academica Balş, Oltul Curtişoara, Unirea Bascov, Petrolul Hârtieşti, Minerul Lupeni, Jiul Petroșani. La prima vedere, Bălăeț vede un echilibru între cele 12 formații și spune că mai mult de jumătate dintre aceste echipe se pot lupta pentru primele patru locuri.
,,O serie echilibrată, în care șase-șapte echipe se vor bate pentru locurile fruntașe. Sunt ceva necunoscute din zona Olt, Argeș, dar cred că e o serie bună pentru noi. A plecat de aici Mediașul și Sibiu, un lucru îmbucurător, dar au venit echipe foarte puternice, cum e Severinul, Craiova 2, Filiași, care s-au întărit foarte mult. De asemenea le avem pe ‘eternele’ Lupeni, Jiul și Fărcășești, echipe bune. Deci, consider că este o serie foarte echilibrată, în care cred că șase-șapte formații vor avea șanse să intre în play-off”, a comentat directorul clubului.
Conducătorul de la CSM Târgu Jiu s-a ferit să facă o comparație cu sezonul precedent, atunci când SCM Râmnicu Vâlcea a dominat Seria 6.
,,E relativ să vorbim asta, pentru că sunt multe echipe care și-au schimbat loturile. Din punctul meu de vedere, cred că este o serie mai accesibilă, pentru că anul trecut era un ‘grande’, SCM Râmnicu Vâlcea, despre care toată lumea știa că o să promoveze și a promovat. Acum, cred că e mai echilibrată un pic situația, și oricare echipă, cu o formă sportivă bună, poate să fie în primele patru”.
Bălăeț este totuși încrezător că trupa lui Mario Găman va fi în jumătatea superioară a clasamentului la finalul sezonului regulat. Oficialul gorjean nu a exclus și alte veniri la echipă, dar nici plecările. Flavius Dumbrăvean a fost transferat, recent, de CS Dinamo București (Liga 2), iar situația lui Robert Bubuioc rămâne incertă.
,,Eu cred că noi vom prinde play-off-ul. Așa sper, însă o să vedem ce va fi. Sper să pornim bine. Cât timp suntem în perioada de transferuri, este posibil să mai vină sau să mai plece jucători. De Bubuioc, încă nu știm nimic, pentru că nu s-a dat o motivare de acolo.
La momentul acesta, el este suspendat și așteptăm să se clarifice această situație, pentru că este un jucător important pentru noi și ne-ar fi greu să îl pierdem”, a transmis Bălăeț.
Sezonul regular se va disputa în sistem tur-retur, rezultând 22 de etape. La final, primele 4 clasate se vor califica în play-off, iar echipele de pe locurile 5-12 vor merge în play-out.
În play-off, cele 4 echipe calificate din fiecare serie vor fi împerecheate cu alte 4 formații din seria vecină, după următorul sistem: 1-2, 3-4, 5-6, 7-8. Astfel, se vor forma 4 serii de play-off.
Echipele vor intra în play-off doar cu punctele obținute împotriva formațiilor care s-au calificat alături de ele. Se vor disputa 8 etape suplimentare, fiecare echipă jucând tur-retur cu adversarele din cealaltă serie.
Prima clasată din fiecare serie de play-off va obține promovarea directă în Liga 2. Cele 4 echipe clasate pe locul 2 în play-off vor disputa un turneu de promovare, în sistem semifinale – finală, iar câștigătoarea acestuia va obține al cincilea loc de promovare.
În play-out, echipele vor păstra toate punctele acumulate. Vor fi, astfel, 8 serii de play-out de câte 8 formații. Se va juca un singur tur, adică 7 etape. Ultimele două clasate din fiecare serie vor retrograda automat în Liga 4. Alte 5 echipe vor fi retrogradate dintre cele care termină pe locul 6 în play-out, pe baza clasamentului general.
Cătălin Pasăre

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.