22.7 C
Târgu Jiu
vineri, 28 august 2026

Angajări în sistemul sanitar din Gorj

5

Unitățile medicale din județul Gorj scot la concurs mai multe posturi vacante, atât pentru medici și asistenți medicali, cât și pentru personal din zona administrativă.
De exemplu, la Spitalul Municipal Motru sunt disponibile două posturi de medic în cadrul Laboratorului de explorări funcționale (RMN): un medic specialist în radiologie-imagistică medicală și un medic rezident aflat în ultimul an de pregătire, în aceeași specialitate. Ambele posturi sunt pe perioadă nedeterminată, cu normă întreagă. Dosarele pot fi depuse până pe data de 9 septembrie, ora 14:00.
Pentru postul de medic specialist sunt necesare diploma de licență în medicină, confirmarea în gradul de specialist și documente care atestă pregătirea în imagistică prin rezonanță magnetică.
Candidații pentru postul de rezident trebuie să prezinte diploma de licență, documentele care atestă statutul de rezident în radiologie-imagistică medicală, dovada pregătirii în domeniul RMN și o adeverință care confirmă că se află în ultimul an de rezidențiat.

Angajări și la Ambulanță
Și Serviciul de Ambulanță Județean Gorj face angajări. Sunt scoase la concurs două posturi de asistent medical generalist cu studii postliceale, pe perioadă determinată. Un post este la Stația Centrală Târgu Jiu, iar celălalt la Substația Motru. Înscrierile se fac până la data de 1 septembrie 2026, ora 15:30.
Proba scrisă este programată la data de 9 septembrie și va consta în rezolvarea unui test-grilă, în timp ce proba de interviu va avea loc în data de 14 septembrie. În cadrul interviului vor fi evaluate cunoștințele teoretice și practice din domeniul medical, capacitatea de analiză și sinteză, motivația candidatului, comportamentul în situații de criză, precum și abilitățile de comunicare, inițiativa și creativitatea.
Activitatea se va desfășura în cadrul Compartimentului de asistență medicală de urgență și transport medical asistat, în regim de ture de 12 ore, urmate de 24 de ore libere.
Pentru a participa la concurs, candidații trebuie să dețină diplomă de bacalaureat, diplomă de școală sanitară postliceală sau echivalentă, precum și aviz anual pentru autorizarea exercitării profesiei. De asemenea, este necesară o asigurare de malpraxis.

Posturi la Târgu Jiu și Târgu Cărbunești
Posturi vacante sunt și la Spitalul Județean de Urgență Târgu Jiu, care caută un medic endocrinolog și doi economiști. De asemenea, la Spitalul Orășenesc Târgu Cărbunești este disponibil un post de medic specialist în ortopedie-traumatologie.
I.I.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.