În ziua de sâmbătă, 29 august 2026, Mănăstirea «Sfântul Ioan Botezătorul» – «Cămărăşeasca», de la Târgu-Cărbuneşti, aflată în proces de reabilitare și de înfrumusețare, şi-a sărbătorit Hramul «Tăierea capului Sfântului Proroc Ioan Botezătorul», în prezenţa unui număr important de credincioşi veniţi din toate colţurile judeţului şi din alte județe. Sfânta Liturghie a fost oficiată în altarul de vară al cunoscutei lavre, de către Înaltpreasfinţitul Părinte, Acad. dr. IRINEU, Arhiepiscopul Craiovei şi Mitropolitul Olteniei, împreună cu un sobor ales de preoţi, călugări şi diaconi din care au făcut parte: Preacuviosul Părinte Arhim. Ioachim Pârvulescu, Starețul Sfintei Mănăstiri Lainici, exarh al mănăstirilor din Arhiepiscopia Craiovei, Preacucernicul Părinte Pr. Ioan Spilca, protoiereul Protopopiatului Târgu-Cărbuneşti, Preacuviosul Părinte Danciu Vitalie, Stareţ Arhimandrit la Mănăstirea «Sf. Ioan Gură de Aur», Cojani (Măceasca), Preacuviosul Părinte Protosinghel Isachie Vezeteu, slujitorul de altar al mănăstirii, ajutaţi de către Preacucernicii preoți de parohie: Pr.Dulămiţă Dan (Târgu-Cărbuneşti), Pr. Epure Gheorghe (Târgu-Cărbuneşti), Pr. Vulpe Adrian (Târgu-Cărbuneşti), Pr. Murgiuc Marius (Târgu-Cărbuneşti), Pr. Antonie Făiniși (Strâmba-Jiu, Turceni), Pr. Florescu Valentin (Rădinești, Dănciulești),), Pr. Constantinescu Ionuţ, Paraclisul Spitalului Orăşenesc de Urgenţă Tg. Cărbuneşti, Pr. Bogdan Târlea (Biserica «Sf. Gheorghe», Craiova, Pr. Vodoiu Mina Minel (Vladimir), Pr.
Chesnoiu Cătălin (Pojogeni), Pr. Fâciu Aurel (Bustuchin), şi alţii! Au fost prezente şi preacuvioasele Maici Stareţe: Ambrozia Alexandru Stavrofora, Stareţă a sfintei mănăstiri care a găzduit sărbătoarea, Preacuvioasa Pahomia Pascu Stavrofora (Mănăstirea Dealu Mare), Preacuvioasa Teodora Ilie Stavrofora, (Mănăstirea «Icoana», Crasna), Preacuvioasa Spiridona Tăbăcaru Monahia (Mănăstirea Polovragi), Preacuvioasa Fevronia Nuţă Monahia (Mănăstirea Tg. Logreşti), şi Preacuvioasa Emanuela Vancea Stavrofora (Mănăstirea Dobriţa). Răspunsurile liturgice din cadrul Sfintei și Dumnezeieștii Liturghii au fost oferite de către membrii Grupului Psaltic «Sfântul Mare Mucenic Dimitrie», al Catedralei Mitropolitane din Craiova, coordonat de protodiacon lect. univ. dr. Victor Șapcă, un strașnic slujitor al cântecelor psaltice! În cadrul Sfintei Liturghii a fost hirotonit întru preot diaconul Radu Făinişi, care este rânduit spre slujire la Parohia «Sfântul Ioan Hera», Protopopiatul Craiova-sud, şi întru diaconie pe teologul Florescu Mircea Florentin, slujitor la acelaşi lăcaş de cult, fiind hirotesite în rangul de stavrofore Maicile Stareţe: Ambrozia Alexandru, de la Mănăstirea gazdă a sărbătorii şi Maica Emanuela Vancea, de la Mănăstirea «Sf. Proroc Ilie Tesviteanul», Dobriţa. Printre mirenii prezenţi la slujbă s-au numărat: familia dr. Monica şi Cătălin Dulămiţă de la Scoarţa, domnul Valentin Podaru, deținătorul medaliei «Crucea Sf. Cuv. Nicodim de la Tismana», familia Petre, Tuța și Andrei Udrea de la Motru, ing. Liviu Scurtu și d-na Reolina Deaconu de la Țicleni, la care adăugăm şi supravegherea reprezentanţilor ordinii publice, poliţiştii şi jandarmii prezenţi la datorie! Cu evlavie, în cântări de cinstire smerită a fost săvârşită slujba de pomenire a Sfântului Ioan Botezătorul, a ctitorilor şi a slujitorilor sfintei lavre!
,,Sărbătoarea de astăzi, ne reunește la această sfântă mănăstire”!
În cuvântul de o profundă teologhisire arhierească, Înaltpreasfinţitul Părinte, Acad. dr. IRINEU a început prin a se referi la faptul că această sărbătoare creştinească, ultima din calendarul anului bisericesc, este închinată Sfântului Ioan Botezătorul şi Înaintemergătorul Domnului, printr-un sentiment evlavios de post şi rugăciune pentru cel mai ales dintre proroci, cel mai mare om născut din femeie, mai ales că: ,,Sărbătoarea de astăzi, cunoscută în calendarul nostru cu numele de «Tăierea capului Sfântului Proroc Ioan Botezătorul», ne reunește și în anul acesta la această sfântă mănăstire, care are hramul acestui mare sfânt al bisericii noastre și al bisericii universale, al tuturor oamenilor de pe fața pământului! Pentru că Sfântul Ioan Botezătorul este cinstit și de către musulmani, iar, eu am văzut că moaște din capul sfântului se află într-o moschee din Siria. Cei de acolo fac plecăciune înaintea acestui sfânt, pentru că Mântuitorul Hristos a spus că nu este om mai mare dintre cei născuți din femeie. Această sărbătoare destinată tăierii capului Sfântului Ioan Botezătorul, la prima vedere pare și un eveniment trist, pentru că serbăm o ucidere, de fapt, dar, cu toate acestea, săvârșim Sfânta Liturghie care este expresia bucuriei, este rugăciunea pe care o adresăm Lui Dumnezeu Tatăl, de mulțumire
pentru binefacerile Sale”, a menționat Chiriarhul Olteniei! De aceea, semnificația acestei sărbători ar fi că îl preamărim pe Ioan Botezătorul pentru un fapt care e unul trist, tăierea capului acestui sfânt, iar, Sfântul Evanghelist Marcu a descris acest moment, pentru că Sfântul Luca a vorbit despre nașterea Sfântului Ioan Botezătorul, iar, Evanghelistul Marcu vorbește despre tăierea capului sfântului! Deci, unul vorbește despre bucuria sfinților Zaharia și Elisabeta, iar, Evanghelistul Marcu vorbește despre acest eveniment care s-a petrecut din porunca lui Irod cu o oarecare teamă, acesta știind că oamenii vor învia! De altfel, toți iudeii credeau în înviere, însă, pentru Irod, învierea însemna cu totul altceva, simțea o teamă că va învia și Ioan pe care el îl omorâse, după care va veni și judecata lui Dumnezeu. Pentru că înveierea nu este despărțită de judecată, iar, Irod se temea de judecata lui Dumnezeu! Se cunoaște faptul că Sfântul Ioan Botezătorul l-a mustrat de multe ori pe Irod pentru că luase de soție pe nevasta fratelui său, după care Mitropolitul Olteniei, printr-o subtilă subliniere morală, a precizat că: ,,Aceste păcate sunt frecvente la oameni, mai ales la demnitari, iar, dacă au păcatele lor și poftele lor, sunt gata să ia în folosul lor unele persoane! De fapt, Irod era mult mai păcătos decât ne imaginăm noi! El a acaparat teritoriul fratelui său Filip, după care l-a băgat în temniță! Irodiada își dorea să fie regină! Asistăm aici la o confruntare între legea duhului și legea păcatului! Din legea duhului sau Legea Lui Dumnezeu este rânduit ca omul să se căsătorească și să-și întemeieze o familie, iar, ceea ce Dumnezeu a rânduit, omul nu trebuie să despartă! Este o lege care a început de la creația omului, din rai! Diavolul a aprins patimile omului, ca omul să fie nesătul, să nu mai aibă opreliște, ci, să devină un călcător al legii, deci, să slujească păcatului”, a reiterat Păstorul lăcașelor de cult din Oltenia!
,,Mulțumim Lui Dumnezeu pentru această sfântă sărbătoare”!
Pentru că întregul cuvânt de învăţătură duhovnicească al Mitropolitului «Valahiei Mici» s-a dovedit o exemplară «pedagogie» a educării morale a omului în lupta sa cu păcatul care a pus stăpânire pe sufletul omului și de multe ori omul a fost copleșit de acest păcat, așa cum vedem și la Irod, totul arată că diavolul, când pune stăpânire pe cineva, acestuia îi este foarte greu ca să se dezlipească de această patimă! Sfântul Ioan Botezătorul era un om cu multă înfrânare, cu multă nevoință, cu multă smerenie, că a trăit în pustie, cu miere sălbatică și cu lăcuste și este cel mai mare nevoitor dintre toți prorocii! Întotdeauna, cel pus înaintea poporului, trebuie să fie exemplu, model, ca nu cumva diavolul să îl împiedice ca să servească credința oamenilor, a precizat Înalpreasfinția sa, iar, atunci când diavolul vede că omul este pe punctul de a renunța la păcat, îi aduce momente și prilejuri și mai zguduitoare, ca să-l adâncească și mai mult în păcat, mai ales că în vremea lui Irod, jocul păgân nu era înscris în legea Vechiului Testament. Acolo, dansul păgânesc a fost amestecat cu înșelăciunea diavolului, pentru că Salomeea a dansat după obiceiul păgânesc! În esența cuvântului său, Înaltpreasfințitul Părinte Irineu a spus că jocurile acestea pe care le vedem și azi, pe care unii tineri le și practică, sunt jocuri ale sălbaticilor, care nu au legătură cu viața noastră creștinească! Răutatea mică se îmbogățește din răutatea mare, exemplul mic va crește din exemplul și mai mare! Prin păcat, diavolul îl stăpânește pe om! Atâta vreme cât slujești păcatul, diavolul te conduce! Și când vezi că gândurile tale sunt
împotriva adevărului, tu le consideri că sunt bune! Pentru că cel rău a semănat sămânța răului, de aceea, părerea de sine e cel mai mare păcat! ,,Când ai slava deșartă și părerea de sine că ești cineva, e cel mai mare păcat scornit de către diavol ca să stăpânească mintea noastră! De câte ori stăruim în păcat, trebuie să ne așteptăm la greșeli și mai mari, la necazuri și mai mari, pentru că cel rău, dacă vede că noi mergem după el, nu ne duce spre lumină, ci, ne duce spre întuneric, spre prăpastie, așteaptă să-ți ia sufletul! Mă gândesc cu groază la aceia care și-au dat sufletul devenind vrăjitori! Se bucură de satisfacție că fac rău altora, iar, satan pregătește permanent momentul când își dau sufletul! Pentru fapta lui, Irod avea o teamă, o reținere să-i taie capul Sfântului Ioan, pentru că se gândea la ceea ce va zice lumea! Sfântul Ioan a suportat oroarea acestui ospăț necurat! Cu smerenie și-a plecat capul cel mai mare proroc al Vechiului Testament, cel care L-a mărturisit pe Mântuitorul Hristos și a avut ocazia ca să-L vadă pe Fiul Lui Dumnezeu înomenit, să vadă Preasfânta Treime, pe Tatăl, pe Fiul și pe Sfântul Duh”, a sintetizat Înaltul Ierarh! Concluzionând la ele spuse, Mitropolitul Olteniei a precizat că: ,,Sărbătoarea de astăzi, ne pune în față Icoana Sfântului Ioan Botezătorul, cel care este împreună cu Maica Domnului, mijlocitor înaintea Lui Dumnezeu! Această mijlocire este foarte importantă, pentru ca și noi să ne întoarcem de la calea rătăcită, de la calea păcatelor, ca să revenim la drumul cel bun care ne duce la Împărăția cerului, și, bineînțeles, să-l avem întotdeauna pe Sfântul Ioan Botezătorul ajutător și mijlocitor înaintea Preasfintei Treimi! Mulțumim Lui Dumnezeu pentru această sfântă sărbătoare, felicităm pe cele două maici starețe, cea de la Dobrița și cea de aici de la această mănăstire, numită și «Cămărășeasca», să le felicităm pentru promovarea lor și ridicarea la rangul de stavrofore, cel mai înalt grad pe care îl poate obține o călugăriță în viața monahală, pentru că acest grad nu se dă numai starețelor, dar și altor monahii care au o activitate deosebită! Să ne încredințăm Mânuitorului Hristos și bucuriei Preasfintei Treimi, acum și pururea și în vecii vecilor! Amin”.
Profesor dr. Vasile GOGONEA






























