16.3 C
Târgu Jiu
joi, 3 septembrie 2026

Concurs pentru conducerea școlilor. Înscrierile încep pe 14 septembrie

27

Ministerul Educației a început pregătirile pentru concursul de ocupare a funcțiilor de director și director adjunct din școlile de stat. Sunt disponibile peste 7.800 de posturi, iar înscrierile vor avea loc în perioada 14 septembrie – 2 octombrie 2026.

La concurs pot participa cadrele didactice titulare cu cel puțin cinci ani vechime în învățământ, care îndeplinesc condițiile prevăzute de metodologie.

Concursul va include trei probe: evaluarea competențelor, proba scrisă și interviul. Rezultatele finale sunt programate pentru 9 decembrie.

Ministrul Educației, Mihai Dimian, îi îndeamnă pe profesorii eligibili să participe, susținând că ocuparea posturilor prin concurs poate aduce mai multă stabilitate în conducerea unităților de învățământ.

„Îi îndemn pe toți colegii care au experiența, competența și dorința necesare de a conduce o unitate de învățământ să se pregătească și să participe la concursul pentru cele peste 7.800 de posturi vacante pentru funcțiile de director și director adjunct”, a transmis ministrul.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.