Intervenție de urgență, în această dimineață, pe raza comunei Bălești, după producerea unui accident rutier în care au fost implicate două autovehicule. Din primele informații, o persoană a rămas încarcerată în urma impactului.
La fața locului au fost mobilizate două autospeciale pentru descarcerare și o ambulanță SMURD, din cadrul Detașamentului de Pompieri Târgu Jiu.
Apelul la 112 a fost făcut de o persoană care a semnalat că, în urma coliziunii, una dintre persoanele implicate în accident a rămas blocată în autoturism.
Intervenția este în desfășurare
Echipajele de salvatori se deplasează la locul accidentului pentru a evalua situația și a extrage persoana încarcerată.
Deocamdată nu sunt cunoscute informații despre starea victimei sau despre modul în care s-a produs accidentul. Polițiștii urmează să stabilească împrejurările în care a avut loc impactul.
Vom reveni cu informații privind starea victimei și intervenția echipajelor de salvare, pe măsură ce acestea vor fi disponibile.
































