Gorjenii vor renunța treptat la sacii galbeni folosiți pentru colectarea deșeurilor reciclabile. În locul acestora, gospodăriile din județ vor primi pubele galbene. Distribuirea a început deja în comuna Drăguțești, prima localitate din Gorj în care noile recipiente au ajuns la cetățeni.
În total, aproximativ 50.000 de pubele galbene urmează să fie distribuite în județ. Recipientele vor fi folosite pentru colectarea separată a deșeurilor reciclabile din plastic, metal și hârtie/carton. Acțiunea este derulată de operatorul de salubrizare Iridex Group Salubrizare, împreună cu ADIS Gorj și primăriile care fac parte din contractul de delegare a serviciului. În pubela galbenă pot fi aruncate cutii de carton, ziare, reviste, PET-uri și alte sticle de plastic, doze de aluminiu, folii și ambalaje din plastic curate.
Premieră pentru județ
Introducerea pubelelor galbene reprezintă o premieră pentru Gorj și are ca scop eficientizarea colectării separate a deșeurilor reciclabile, direct de la gospodării.
Față de sacii folosiți până acum, noile recipiente oferă și o protecție mai bună împotriva ploii și a altor condiții meteorologice, iar deșeurile pot fi păstrate mai ușor și mai organizat până la momentul colectării.
„Am început distribuirea pubelelor galbene, iar Drăguțești este prima localitate din județ în care acestea ajung la gospodării. Este o premieră pentru Gorj și, mai ales, un pas important în modernizarea sistemului de salubrizare din județ. Prin introducerea pubelei galbene, facem trecerea către un sistem de colectare separată mai eficient, direct de la fiecare gospodărie”, a anunțat Anca Bordușanu, vicepreședintele Consiliului Județean Gorj.
Apel către gorjeni
Distribuirea noilor recipiente va continua în perioada următoare în toate localitățile din județ. Reprezentanții ADIS Gorj le atrag atenția cetățenilor că pubelele galbene trebuie folosite doar pentru deșeurile reciclabile, fără a le amesteca cu gunoiul menajer.
„Pentru a ne asigura că deșeurile reciclabile ajung în stațiile de sortare și sunt valorificate corespunzător, le reamintim cetățenilor că în pubela galbenă pot depozita exclusiv deșeuri din plastic, metal și hârtie/carton, cum ar fi: carton și maculatură (cutii pliate, ziare, reviste, hârtie de scris); PET-uri și sticle de plastic de la băuturi; doze de aluminiu (doze de suc sau bere); folie plastică și ambalaje curate din plastic. Facem un apel către toți cetățenii să dea dovadă de responsabilitate civică și să utilizeze noile recipiente conform indicațiilor. Succesul acestui program depinde de implicarea fiecăruia dintre noi, pentru că un județ mai curat înseamnă un mediu mai sănătos pentru comunitatea noastră!”, a anunțat ADIS Gorj.





























