12.6 C
Târgu Jiu
luni, 5 octombrie 2026

Compartiment de urbanism pentru mai multe comune din Gorj. Specialiști și costuri împărțite

1

Primarii comunelor din Gorj analizează posibilitatea de a organiza în comun serviciile de urbanism și amenajarea teritoriului, astfel încât mai multe administrații locale să poată avea acces la specialiști și să împartă costurile.
Subiectul a fost discutat la Stănești, în cadrul Adunării Generale a Filialei Județene Gorj a Asociației Comunelor din România (ACoR). La întâlnire au participat primarii comunelor membre și reprezentanți ai administrațiilor locale partenere. Consiliul Județean Gorj a fost reprezentat de vicepreședintele Anca Burdușanu.
Ședința a fost convocată de Gheorghe Epure, președintele ACoR Gorj și primarul comunei Polovragi.

Specialiști care să deservească mai multe localități

Unul dintre subiectele principale ale întâlnirii a fost prezentarea prevederilor noului Cod al amenajării teritoriului, urbanismului și construcțiilor. Valentin Ivan, vicepreședinte al Asociației Comunelor din România, le-a explicat primarilor posibilitatea organizării în comun a serviciilor de urbanism.
Pentru comunele cu resurse administrative și financiare limitate, angajarea separată a tuturor specialiștilor necesari poate fi dificilă. Prin înființarea unui compartiment comun, mai multe localități ar putea beneficia de personal calificat, în timp ce costurile ar fi împărțite între administrațiile participante.
„Cooperarea nu înseamnă pierderea autonomiei locale, ci creșterea capacității administrative a fiecărei comune. Prin structuri comune putem aduce specialiști acolo unde o comună, singură, nu și-i poate permite și putem transforma prevederile legii în servicii publice mai profesioniste și mai eficiente pentru cetățeni”, a declarat Valentin Ivan.

Acorduri aprobate de consiliile locale

Legislația permite administrațiilor locale să colaboreze pentru furnizarea unor astfel de servicii. În Gorj, comunele interesate ar urma să încheie acorduri de cooperare, care vor trebui aprobate de consiliile locale.
„În acest context, Filiala Județeană Gorj a ACoR analizează organizarea unui compartiment comun de urbanism și amenajarea teritoriului, care să deservească, pe baza acordurilor de cooperare aprobate de consiliile locale, comunele interesate”, a transmis ACoR.
Modelul cooperării are deja un precedent funcțional în cadrul ACoR – organizarea și exercitarea auditului public intern.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.