16.5 C
Târgu Jiu
vineri, 9 octombrie 2026

Fabrica de hrană pentru animale de la Turburea poate merge mai departe. Investiția ar urma să creeze 250 de locuri de muncă

4

Proiectul fabricii de hrană pentru animale din comuna Turburea poate intra în linie dreaptă după ce investitorul a câștigat procesul privind finanțarea. Potrivit primarului Ion Bîrcă, decizia instanței obligă statul român să deblocheze finanțarea, iar investitorul are la dispoziție un an pentru ca fabrica să înceapă producția. Unitatea ar urma să creeze aproximativ 250 de locuri de muncă.

Proiectul fabricii a fost blocat după ce investiția fusese declarată eligibilă, însă nu a primit finanțarea necesară. Investitorul a apelat la instanță, iar procesul s-a încheiat în favoarea acestuia. Primarul comunei Turburea, Ion Bîrcă, spune că decizia instanței deschide calea pentru reluarea proiectului și că atât statul, cât și investitorul au obligații în urma hotărârii: „Hotărârea spune că statul român este obligat să dea drumul la finanțare pentru fabrica de mâncare pentru animale, iar investitorul este obligat ca, în decurs de un an, fabrica să înceapă să intre în producție”.

250 de locuri de muncă, miza principală pentru comună

Pentru Turburea, cea mai importantă miză a investiției este numărul locurilor de muncă anunțate. Fabrica ar urma să creeze aproximativ 250 de locuri de muncă, ceea ce ar putea oferi o alternativă pentru localnicii care în prezent sunt nevoiți să plece la muncă în alte localități sau în străinătate.
„Această fabrică generează 250 de locuri de muncă. Dacă ajungem la peste 250, este și mai bine. Cetățeanul din Turburea va avea un loc de muncă aici, acasă”, spune primarul.
Alesul local consideră că o astfel de investiție poate avea un efect important asupra comunității, tocmai prin faptul că o parte dintre localnici ar putea avea posibilitatea să lucreze în propria comună.
„Este o gură de oxigen pentru comuna Turburea”, a mai afirmat Ion Bîrcă.

Fabrica va fi construită pe 11 hectare

Investitorul a cumpărat 11 hectare de teren în Turburea pentru realizarea proiectului. Amplasamentul este în zona fostei platforme Petrom, iar potrivit primarului terenul beneficiază deja de principalele utilități.
„Fabrica este localizată unde era platforma Petrom, în zona aceea din spate. Este chiar, să spun așa, în mijlocul comunei. Toate utilitățile sunt acolo: apă, canal și curent”, a explicat primarul.
Amplasarea și existența infrastructurii necesare au fost, potrivit lui Bîrcă, printre motivele pentru care investitorul a ales Turburea, după ce a analizat și alte localități.

Primăria anunță și alte discuții cu investitori

Fabrica de hrană pentru animale nu este singurul proiect despre care administrația locală discută cu investitori. Ion Bîrcă spune că există discuții pentru o stație de betoane, dar și pentru o fabrică de produse lactate: „Discuțiile sunt avansate și pentru stația de betoane și pentru încă o fabrică de produse lactate. Dar despre toate acestea pot să vorbesc atunci când vor începe și vom vedea că prind viață”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.