14.7 C
Târgu Jiu
miercuri, 14 octombrie 2026

385 de pastile ecstasy, vândute cu 4.000 de lei, în Târgu Jiu. Doi bărbați, reținuți de DIICOT

3
Screenshot

Doi bărbați, de 37 și 39 de ani, au fost reținuți de procurorii DIICOT Gorj, fiind cercetați pentru trafic de droguri de mare risc. Unul dintre ei ar fi fost prins în flagrant în timp ce vindea 385 de comprimate de ecstasy pentru 4.000 de lei.

Potrivit anchetatorilor, bărbatul de 37 de ani, recidivist, ar fi procurat și vândut droguri în perioada octombrie 2025 – octombrie 2026. Acesta ar fi comercializat substanță cristalină 3-CMC și comprimate de ecstasy către consumatori din județul Gorj.
Pentru a-și ascunde activitatea, bărbatul ar fi depozitat în mod obișnuit drogurile în zona unor imobile dezafectate.

Cel de-al doilea bărbat, în vârstă de 39 de ani, ar fi vândut comprimate de ecstasy în municipiul Târgu Jiu, în perioada august – septembrie 2026.

Ce au găsit anchetatorii la percheziții

În urma cercetărilor și a perchezițiilor domiciliare, polițiștii au ridicat peste 100 de comprimate de ecstasy, țigarete confecționate artizanal, o cantitate de substanță vegetală care urmează să fie expertizată, obiecte cu urme de substanță și bani.

Anchetatorii au indisponibilizat și droguri despre care susțin că ar fi fost tranzacționate de cei doi.

Procurorii cer arestarea preventivă

La data de 13 octombrie, procurorii DIICOT – Biroul Teritorial Gorj au dispus reținerea celor doi bărbați. Ulterior, a fost sesizat judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Gorj cu propunerea de arestare preventivă pentru 30 de zile.

Acțiunea a beneficiat de sprijinul polițiștilor IPJ Gorj și al jandarmilor.
Cercetările continuă, iar cei doi beneficiază de prezumția de nevinovăție pe tot parcursul procesului penal.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.