Universitatea Craiova întâlnește, joi, formația spaniolă Getafe în prima etapă a tabloului principal din Conference League. Meciul se dispută de la la ora 19:45 pe Stadionul „Ion Oblemenco” din Bănie.
Președinte de onoare al clubului, Sorin Cârțu, anticipează un duel dificil și le-a transmis jucătorilor că pentru a obține succesul este nevoie de o determinare ieșită din comun, dar și de concentrare.
Pentru Cârțu, o remiză nu este de aruncat în fața unei echipe dintr-un campionat superior valoric.
Getafe a pierdut, în weekend, meciul cu Barcelona, scor 3-0, și ocupă locul 14 în clasament, în LaLiga, în acest moment. Lotul oaspeților este cotat la aproape 100 de milioane de euro.
„E un meci cu un specific diferit, dar meciuri importante am mai jucat și până acum în campionat. Este un meci internațional, de palmares și într-o competiție unde vrem să avem un parcurs de luat în seamă. Avem experiența de anul trecut și cred că putem face față unui asemenea adversar.
Getafe vine dintr-un fotbal superior, iar jucătorii noștri trebuie să vină cu un supliment în ceea ce privește abordarea partidei față de ceea ce oferă în campionat.
Cred că la astfel de meciuri jucătorii sunt mai concentrați. Și puțină teamă dacă îți este de adversar nu este un lucru rău. Frica te face să te concentrezi mai mult și de aici pot ieși prestații de excepție. Am încredere în băieți și cred că experiența de anul trecut trebuie să-i ajute. De asemenea, orașul trebuie să fie conectat la maxim pentru acest meci și atmosfera la stadion să fie excepțională. Noi cu toții, suporterii, echipa, clubul, formăm un tot unitar care greu poate fi combătut.
Aștept un rezultat pozitiv, dar asta nu înseamnă neapărat victorie, poate să fie și un rezultat de egalitate dacă ținem cont de adversarul care vine dintr-un campionat superior”, a declarat Cârțu, prezent la antrenamentul oltenilor de miercuri.
Cu ce echipe va mai juca U Craiova în Conference League
În afara de Getafe, Universitatea Craiova va mai juca împotriva echipelor FC Copenhaga, Brighton, Kairat Almaty, Egnatia şi Inter d’Escaldes.
„Adversarii pe care îi avem ne determină să sperăm că vom face mai multe puncte decât în anul precedent. Și să trecem de faza grupelor. Dar v-aduceți aminte cât de dramatic a fost finalul în sezonul trecut. Am fost acolo, aproape, să sperăm că în acest an vom mai face un pas înainte”, a mai spus oficialul clubului din Bănie.
Peste 25.000 de oameni vor fi în tribune la partida de joi, organizatorii sperând chiar la sold-out.






























