Motto: ,,E o mare cinste să fii om distins şi să ţi se spună de lume: Iată un om! – Iuvenal
,,Măsura vieţii omului nu stă în lungimea anilor, ci în buna întrebuinţare a ei.” Plutarh
Cu câțiva ani în urmă, am primit de la domnul general Ion Staicu două cărți cu titlul „Povești adevărate”, volumul I, cu subtitlul „Punctul zero” și volumul al III-lea, cu subtitlul: „Jurnal de război” , ambele subtitluri inspirate și sugestive. Primul subtitlu, repetat în celelalte volume, are o dublă semnificație: punctul de pornire în viață, începând cu 6 februarie 1945, ziua de naștere și punctul de pornire în „prima cursă” a ofițerului judiciar Ion Staicu, la Târgu Jiu, la Giurgiu sau la Brașov. Într-adevăr există o expresie în „Dicționar de expresii și locuțiuni românești”, Editura Științifică, București, 1969 și anume: „Punct de plecare (sau de pornire), cu sensul începutul unei lucrări, al unei acțiuni.” Cel de-al doilea subtitlu vizează prezența unei agende cu însemnările ofițerului judiciar sub forma unui jurnal, aflat permanent în război cu răufăcătorii, care contravin legilor morale și sociale.
De asemenea, spre sfârșitul anului trecut, am primit de la domnul general Constantin Codiță, aflat la o lansare de carte, la Biblioteca „Nicole Diaconu” din Țicleni, cartea cu titlul: „Actor pe scena Poliției Române. Un Sisif întors 75”, format A4, Editura Măiastra, 2025, an jubiliar în viața autorului, ce marchează cele 75 de trepte urcate pe scara vieții domniei-sale. Autorul a preferat să folosească în titlu și consemnarea dedicată de regretatul profesor Ion Cepoi: „Un Sisif întors 75”. Este mitul regelui legendar din Corint, osândit de Zeus pentru nesupunere, Sisif, fiind nevoit să repete efortul său zadarnic cu blocul de piatră. De aici și expresia „muncă de Sisif”, ca o ipostază a nesfârșitului efort al voinței umane către mai bine. Este munca de-o viață, nu ușoară, a generalului Constantin Codiță, în slujba patriei, prin natura profesiei, și pentru progresul culturii.
Din capul locului, dorim să afirmăm că e dificil să ne asumăm curajul de a dibui prin lumea cuvintelor, pentru a le găsi pe cele mai adecvate pe măsura faptelor celor doi generali. Nu e ușor, în cazul de față, să faci gândurile să se miște pe albul hârtiei. Poate că sănătatea aflată sub povara anilor nu ne-a permis să efectuăm o lectură-studiu, cum s-ar cuveni, cu toate acestea, în urma unei lecturi superficiale a cărților cu titlurile sus-prezentate și a altor cărți împrumutate de la juristul Ion M. Ungureanu, cândva colegi de breaslă, de profesie, s-au întipărit în memorie gânduri și imagini ce ne permit să așternem aceste rânduri.
Traseele celor doi generali pe cărările bătătorite ale vieții se aseamănă ca două picături de apă.
Pe 6 februarie 1945, Ion avea să fie primul venit pe lume în familia Lenuței și Mitu Staicu, „o familie de țărani, oameni simpli, familie solidă și cu mintea zdravănă”, din Cernădia Gorjului, o așezare submontană, de la poalele Parângului, situată între dealurile Novacilor și ale comunei Baia de Fier. Pădurea i-a fost viața tatălui. A lucrat ca sezonier 35 de ani, la pădure, ca șef de echipă, iar în perioadele când nu se putea lucra, muncea în propria-i gospodărie sau, aliat cu concetățeni, ardeau câteva varnițe, iar varul îl valorificau în sate de la câmpie. Dacă ar fi să i se stabilească genealogia, înclinația spre matematică a viitorului olimpic licean, ar fi o genă transmisă de la tatăl său, iar înclinația spre activități din zona cultural-artistică, ca viitor literat, ar fi o genă împrumutată de la mama sa, o iubitoare a muzicii și a artei cuvântului.
Printr-o împrejurare de pripășire bucureșteană a părinților săi, când tatăl lui lucra la o mare uzină din Capitală, la 22 octombrie 1950, Maria Codiță, soția lui Constantin Codiță, l-a adus pe lume pe Constantin Codiță, viitorul general, într-o maternitate din București, „satul cu miniștri”. Tatăl, Constantin Codiţă, alintat ,,tata Tică”, a fost un elev silitor, în fiecare an cu coroniţă şi a absolvit Şcoala de Arte şi Meserii din Peştişani.
Apoi părinții au revenit în localitatea lor de baștină, Brădiceni, vatră veche românească, cândva reședință de plasă, cu post de jandarmi și judecătorie, în prezent componentă a comunei Peștișani, aflată în apropierea Munților Vulcan . Tatăl a lucrat și la Uzina din Sadu.
Ambii generali se mândresc cu obârșia lor, ca fii de țărani, din tată în fiu, oameni vrednici și cuminți, buni gospodari și păstrători de datini venite din veac în veac. Se mândresc cu cele două așezări submontane, care l-au impresionat și pe scriitorul Alexandru Vlahuță, autorul cărții „România pitorească”, pentru ineditul componentelor de relief, acolo unde și-au petrecut copilăria și adolescența: „La răsărit se văd, pe șirul de dealuri verzi, înălțimile Vulcanului, care, împreunându-se pe la Cheia Jiului, cu măgurile cenușii ale Parângului, alcătuise cununa muntoasă a județului Gorj și granița României dinspre Transilvania.”. Localități încărcate de istorie, cu un bogat tezaur folcloric și etnografic, de asemenea, un patrimoniu gastronomic. Să nu uităm că țăranii au fost și precursori în domeniul artelor, chiar dacă nu știau să scrie și să citească. În vremurile pe care le trăim, realitatea este sumbră, strigătul pământurilor nu mai este auzit, țăranii fiind pe cale de dispariție, s-au dus pe Apa Sâmbetei: cultul pentru pământ, înfrățirea cu glia, armonia cu natura și dragostea pentru animale. Zeci de sate părăsite. De treci prin ele, vezi aspecte dezolante. Ce păcat!
Și traseele școlare, pentru viitorii generali, sunt aceleași.
Ion Staicu a urmat cursurile primare și gimnaziale în Cernădia, apoi Liceul Teoretic Novaci, secția reală, matematica fiind întâia sa preferință, a participat la toate olimpiadele școlare, decis să urmeze o carieră didactică ca profesor de matematică. După o scurtă perioadă de profesor suplinitor, începând cu 01.05.1963, a devenit funcționar civil la Evidența Populației, Miliția Raionului Târgu Jiu. Sfătuit de șefii din poliție, continuă studiile la Școala Militară Nr. 2 a M.A.I. , ofițeri Miliție, București, absolvită în 1966. A urmat cursurile Facultății de Drept a Universității București. La aceeași instituție de învățământ superior, parcurge un curs post-universitar în profilul „Drept procesual penal”, cu doctoratul în același profil, cu teza: „ Executarea hotărârilor penale.”
Viitorul general, Constantin Codiță, a urmat cursurile primare la Școala Drăgoiești, comuna Brădiceni, cele gimnaziale la Școala Generală Peștișani, Gorj, după aceea Liceul Teoretic „Constantin Brâncuși” din aceeași localitate. Olimpic la Limba și literatura română, pasiunea pentru cititul cărților trece în prim-plan. Între anii 1969-1976 urmează cursurile Școlii Militare Nr. 2 a M.A.I. ofițeri de Miliție, București, Șoseaua Olteniței, apoi Facultatea de Drept-Științe juridice, Universitatea București.
Ca slujitor al Catedrei, peste 45 de ani, pensionar din 2000, cu sinceritate mărturisim că am rămas atât de profund impresionat de atașamentul, de afecțiunea profundă a celor doi generali față de dascălii lor, care, cu meșteșug, i-au plimbat prin universul cunoașterii, le-au descrețit și luminat frunțile și le-au direcționat calea în viață, încât și acum când scriem aceste cuvinte, simțim că râde inima în noi. Prin tot ce au scris despre dascălii lor, pur și simplu îi idolatrizează, le creează o aură de sfinți.
Cu rezultate de excepție la Școala de Ofițeri, li s-a propus să rămână ca profesori la această instituție de învățământ, dar, spre a evita plafonarea, au ales să „ia geografia în picioare” (I. Staicu), pentru a-și exercita și a se perfecționa în profesia aleasă în dublă ipostază, de milițian și ofițer polițist operativ. Activitatea profesională a generalului Ion Staicu a fost preponderent judiciară și de comandă, mai întâi la Gorj, peste două decenii, apoi este numit locțiitor-șef al Miliţiei judeţene Giurgiu, după aceea, prim-locțiitor al șefului Miliției județene Brașov, răspunzând de judiciar, pază și ordine. Mai puțin de un an este cooptat în Corpul de Control I.G.P.R., apoi doi ani a fost locțiitor de comandant la Școala de Poliție din Câmpina. Un ultim „Punct zero”: a fost numit comandantul Clubului Sportiv Dinamo din Brașov. După 37 de ani în haine militare a ieșit la pensie.
Bogată a fost și activitatea profesională a generalului Constantin Codiță, preponderent fiind de comandă și în serviciul economic. Mai întâi a fost ofițer sectorist la Miliția Municipiului Drobeta-Turnu Severin, apoi ofițer specialist la Serviciul Economic al Miliției județene din cadrul Inspectoratului județean Mehedinți. Continuă ca șef al Miliției municipiului Orșova, după aceea este numit șef al Serviciului Pază și Ordine la Miliția judeţeană în cadrul Inspectoratului județean Dolj al M.I. 7 ani îndeplinește funcția de Șef al Inspectoratului de Poliție al județului Gorj, funcție prevăzută cu gradul de general de divizie, apoi doi ani este numit Director al Direcției de Tradiții, Educație, Sport, din Ministerul de Interne, iar în ultimii 4 ani este numit Șef al Inspectoratului de Poliție al județului Dolj, după care se pensionează.
Demn de reţinut un aspect care ne-a bucurat şi ne-a impresionat. Cei doi generali au vorbit numai de bine despre şefii dumnealor din perioada noviciatului în profesie, chiar dacă nu aveau cultura domniilor-lor, unii aflându-se în curs de a continua studiile liceale, însă erau buni profesionişti.
Pe parcursul activității profesionale, au urmat diverse cursuri de perfecționare.
Răsplata pentru activitatea dumnealor, profesională, situată permanent la înălțime și întotdeauna apreciată de Mai Marii Poliției n-a întârziat să apară.
Generalul doctor Ion Staicu a fost decorat cu Ordinul Militar Clasa a III-a, a II-a și Clasa I, precum și cu Meritul Militar, clasa întâi. Și generalul Constantin Codiță este deținătorul Brevetului Ordinul Militar, clasa a III-a, a II-a și clasa întâi. De asemenea, al Brevetului „Pentru merite milițienești”, medalia Meritul Militar clasa întâi.
De la 21 de ani, judiciarul i-a fost viața ofițerului Ion Staicu, „s-a hrănit și a trăit din judiciar”, de asemenea, a scris cărți inspirate din Judiciar. După pensionare a desfășurat o activitate didactică universitară în calitate de lector universitar și șef de catedră, specialitatea Criminalogie și Drept Penal Internațional, la Universitatea „George Barițiu”, Brașov. A acordat servicii de avocatură și mediere și s-a implicat în activități sociale.
Un merit deosebit al acestor doi generali, care trebuie evidențiat, este că au făcut din Poliție o instituție de cultură. Permanent au interferat cu scriitorii epocii sau cu alte personalități de calibru din cultură, atracția fiind reciprocă. De menționat, în primul rând, bogata activitate publicistică. Generalul Ion Staicu a colaborat la Revista „Pentru Patrie” și la alte publicații: „Gazeta de Transilvania”, „Curierul de Vâlcea”, „Gorjeanul”, „Novăceanul” etc.
Generalul Constantin Codiță este fondator și președinte al Fundației „Pasărea Măiastră a polițiștilor din Gorj”; fondator și director al publicațiilor: „Jurnalul Poliției Gorjene”, „Gorjpol”, „Serile la Brădiceni”, „Meridian”, „Civica” și altele. A fost coordonator și îngrijitor al unor cărți și a scris 14 lucrări cu caracter aniversar-omagial. Demn de luat în seamă este talentul de mânuitori ai condeiului, se mișcă cu lejeritate prin lumea cuvintelor, făcând din acestea o artă.
Generalul Ioan Staicu îmbogățește literatura polițistă prin cele cinci volume cu titlul sugestiv „Povești adevărate”, în sensul că autorul este direct implicat în cercetarea unor acțiuni concrete de depistare a infractorilor, pe când în cărțile lui Haralamb Zincă și ale altora, faptele relatate și personajele nu sunt reale, ci rodul ficțiunii. „Poveștile” sale sunt narațiuni subiectivizate relatate din unghiul povestitorului implicat direct în investigarea fărădelegilor săvârșite de răufăcători. Accentul cade pe faptele epice, nu asupra personajelor. De admirat arta îmbinării modurilor de expunere literară, iar fiecare poveste poartă câte un titlu semnificativ: „Între ape și cer”; „Baltagul de la Novaci”; „Când moartea produce bucurie!”; „Nările Sohodolului”. Fiecare ,,poveste” este precedată de către o maximă din cultura umanității sau de câte o construcție paremiologică. Un cititor ahtiat după asemenea vorbe de duh sau „Cuvinte înaripate” cum le-a numit Homer, peste care nu s-a pus și nu se va pune „rugina vremii”, ar putea realiza o frumoasă colecție parcurgând cărțile generalului Ion Staicu. Alte cărți: „Performanța ca destin” și „Arc peste timp”.
Destul de înavuțită este și biobibliografia generalului Constantin Codiță. Generalul Constantin Codiță a fost coordonator al cărții „Poliția din Gorj- file de istorie”, și coautor al lucrării „Monografia comunei Peștișani”. Este autor al următoarelor lucrării: ”Brădiceni 500 -veche vatră românească”; „LCB-50. Povestea liceului nostru cu un omagiu adus lui Brâncuși”; „Oameni ai Trebilor Dinlăuntrul. Instituții și personalități ale Internelor din Gorj în context național”; „Pași pe Șoseaua Olteniței. Promoția vocației. Din comunism în capitalism”; „Actori pe scena poliției române. Autografe.”
A fost coordonator și îngrijitor al mai multor cărți, aşijderea, sunt și alte realizări ce țin de activitatea sa scriitoricească. De remarcat meritul deosebit al generalului Constantin Codiță de a scoate la lumină din bezna istoriei trecutul localităților Brădiceni și Peștișani. A adus de fapt trecutul istoric în prezent.
Cei doi generali, conștienți că „Există un timp în care trebuie să trăiești și un timp când trebuie să depui mărturie despre ceea ce trăiești”(Albert Camus) și „A trăi pentru a-ți povesti viața” (Gabriel Garcia Marquez) au ținut să lase posterității și două cărți de memorialistică. Sub semnătura generalului Ion Staicu a apărut recent la Brașov cartea „O viață în slujba patriei”, iar generalul Constantin Codiță își pune numele pe cartea „Actor pe scena Poliției Române. Un Sisif întors 75”, Editura Măiastra, Târgu Jiu, 2025, an jubiliar la împlinirea vârstei de 75 de ani.
Nu trebuie trecut cu vederea faptul că tânărul ofițer judiciar, ajuns în funcție în Gorjul său dorit și părăsit cu greu, și-a convertit propria-i soție să-l urmeze în Poliție. Coca, cum îi place să-i alinte numele, Dochița, cu două licențe, limba română, la Universitatea din Cluj, și franceza, la Universitatea din Craiova, va deveni primul ofițer-femeie din Poliția gorjeană. A condus 10 ani Biroul de Evidență a Populației din Târgu Jiu, apoi Giurgiu și Brașov. Colonel în rezervă, în prezent o bunică responsabilă cu creșterea nepoților, copiii celor două odrasle, băiatul matematician, iar fiica doctoriță. În viața dânsei de polițistă s-a distins prin pasiunea de reîntregire a unor familii. O familie fericită, stabilită la Brașov.
Familia domnului general Constantin Codiță e mai bogată numeric, soția, economist, pensionară, cu trei copii și șase nepoți. O familie la fel de fericită, cu domiciliul în Târgu Jiu.
Rar am întâlnit cuvinte atât de elogioase la adresa celor doi generali îmbrăcate epitetic și metaforic, întâlnite în urma lecturii unor prefețe la cărțile domnului general Ion Staicu și a însemnărilor dedicate domnului general Constantin Codiță, de personalități notabile ale culturii românești adresate „De-a lungul timpului.”
Dacă e să ne exprimăm printr-o litotă, am ajuns la concluzia că viața în Poliție nu este ușoară și riscantă, bineînțeles pentru aceia care își fac datoria așa cum scrie la carte.
Doi generali autentici, de excepție, două adevărate caractere, rod al educației primite în familie și în instituțiile de învățământ, care, în cele două ipostaze, de milițian și polițist, și-au păstrat verticalitatea profesională și morală, de oameni incoruptibili, doi oameni de carte, doi trăitori ai unui sentiment de fierbinte patriotism: Ion Staicu și Constantin Codiță.
Ad multos annos!
Constantin E. Ungureanu
