Se aude că au început demersurile din partea UAT Runcu pentru amenajarea și dotarea cu facilitățile necesare a traseului ce pleacă din dreptul primăriei și ajunge tocmai la Inelul de Piatră al Sohodolului de pe Cheile cu același nume.
Pentru cei „de vârsta noastră”, ne amintim cu plăcere că prin acele locuri s-a turnat filmul Cireșarii acum mai bine de patru decenii, chiar unii dintre noi, pe atunci tineri montaniarzi, urmărind „cu sufletul la gură” scenele ce se filmau în vecinătatea Inelului respectiv, peșterile Pârlajului și Laptelui, precum și cele de pe celălalt versant ori de la Nări.
Celor mai tineri ca noi și nu numai, haideți să le prezentăm câteva date și repere științifice legate de această veritabilă emblemă a Văii Sohodolului.
Am revenit pe aceste locuri pentru a revedea un curios fenomen carstic ce, în trecutul îndepărtat al acestor locuri, se crede că a fost în legătură cu regimul debitelor apelor Sohodolului.
La fel ca și în ziua de azi, viiturile, precum și perioadele de secetă din urmă cu multe milioane de ani au modelat acest curios fenomen carstic și peșterile din apropierea sa, desăvârșind ce astăzi putem numi Inelul Sohodolului.
Acesta se află la o altitudine absolută de 560 m, ridicându-se la 190 m față de nivelul șoselei din Cheile Sohodolului. Pe plan național, acest fenomen poate rivaliza doar cu Podul Natural de la Ponoare, denumit și Podul Uriașilor, o altă arcadă naturală de calcar, dar cu lungimea de 25 m, lățimea de 8 m și înălțimea de 14 m. La nivel european, fenomene asemănătoare, dar cu dimensiuni impresionante, se pot întâlni în parcul național Rakow-Stockjan.
Pe plan mondial, un fenomen asemănător poate fi întâlnit în Canionul Colorado, unde o formațiune asemănătoare, numită de șamanii amerindieni „Urechea Vântului”, se credea că face legătura dintre ei și spiritele lor ancestrale.
Pentru a lămuri geneza acestui curios fenomen carstic, este necesar să ne amintim de teoria ciclurilor de eroziune formulată încă de la începutul secolului al XIX-lea de către geograful american W. M. Davis. Conform acestei teorii, suprafața pământului, sub influența agenților modelatori (cum ar fi acțiunea apelor curgătoare), trece prin mai multe stadii de evoluție, în urma cărora relieful ajunge la forma inițială.
Astfel, pe o suprafață netedă, ieșită de sub apele oceanului, agenții modelatori își încep acțiunea, determinând în prima fază un relief viguros, care în timp este erodat până ce ajunge la stadiul de peneplenă (aplatizare). O nouă ridicare în bloc a regiunii, datorată factorilor telurici, va determina începerea unui nou ciclu de eroziune ce va trece și el prin cele trei faze.
Aplicațiile teoriei lui Davis au fost preluate în Europa, în primul rând, de membrii școlii franceze de geografie. Și aici au existat câteva dispute legate de cauzele ce produc diferențierea ciclurilor de eroziune. Dar dacă este să dăm crezare teoriei geografului american, Inelul de Piatră a reprezentat în trecut vechiul curs al râului Sohodol, ce trecea prin el și prin peștera Pîrlazului, apoi, pe o cale subterană, ieșind la suprafață pe valea 
Deleșului prin peștera Gruiului, astăzi colmatată, continuându-și cursul până la vărsarea în Jaleș. Această ipoteză poate apărea ca fantezistă, dar o serie de cercetări și observații efectuate pe teren stau în sprijinul ei. Una dintre acestea ar fi legată de peștera Pîrlazului din apropiere, care este descendentă (-19 m), între Inel și gura peșterii existând altă diferență de nivel de 10-12 m, iar dacă luăm harta zonei și o studiem cu atenție, putem observa că Inelul, peștera Pîrlazului și peștera Gruiului din valea Deleșului sunt pe aceeași axă, punctul cel mai înalt fiind reprezentat de Inel, iar cel mai coborât, de peștera Gruiului.
Dacă vom efectua o incursiune în peștera Pîrlazului, putem constata că partea sa finală, puternic descendentă, este colmatată prin prăbușiri de stânci, ceea ce poate însemna că prăbușirea tavanului și colmatarea s-au făcut odată cu prăbușirea tunelului ce în trecut făcea legătura dintre Inel și gura peșterii.
În plus, cu ocazia explorărilor, într-una din galerii s-au găsit formațiuni carstice care, la prima vedere, erau improprii acelui loc. Este vorba despre macrocristale de calcit, denumite și „colți de câine”. Specific pentru aceste formațiuni este faptul că nu se formează și nu se dezvoltă decât în apă, de aceea se mai numesc și formațiuni carstice de bazin.
Prezența lor în acel loc confirmă teoria lui Davis, cum că în urmă cu multe milioane de ani râul Sohodol, înainte de a începe să-și taie un culoar prin calcarele Văii Sohodolului, a curs pe un traseu ce includea Inelul de Piatră, peștera Pîrlazului, o galerie subterană, ieșind în final la lumină prin gura peșterii Gruiului din valea Deleșului. Această ieșire este astăzi însă colmatată prin surupare, dar orientarea sa se poate deduce studiindu-se vechile hărți ale zonei, precum și direcția de curgere a pârâului Deleș.
Iată cum, prin explorarea și studierea cu atenție a perimetrului carstic Cheile Sohodolului – Valea Deleșului, în lumina teoriilor referitoare la evoluția reliefului emise în urmă cu aproape 200 de ani, poate fi descifrat un fenomen carstic de o frumusețe aparte, o adevărată emblemă a Văii Sohodolului, ce va mai dăinui în acel loc timp îndelungat, spre încântarea multor generații de iubitori ai naturii.
Mugurel PETRESCU, fotografiile autorului
