Constantin Brâncuşi a creat la Târgu Jiu un Ansamblu monumental unic în lume, alcătuit din trei sculpturi emblematice: «Masa tăcerii», «Poarta sărutului» şi «Columna Infinitului», aceasta din urmă constituind «cheia de boltă» a creației «părintelui sculpturii moderne»! Așa cum Dumnezeu Însuși întruchipează lumina necreată a Duhului Sfânt, dacă ne referim la lumina lăuntrică a «isihasmului» în «Columna» lui Brâncuşi, constatăm că trunchiurile de piramidă îngemănate prin bazele lor mari, două câte două, reflectă o lumină lăuntrică, o perspectivă care formează și amplifică misterul Columnei, mai ales dacă opera este privită de la o oarecare distanță care amplifică monumental și care pot fi asimilate cu două inimi reunite organic și cu atât mai mult cu cât suprafeţele laterale ale acestor trunchiuri de piramidă au o rază de curbură evidentă, apropiindu-le parcă de forma inimii. Deci, clepsidrele Columnei sunt inimi îngemănate două câte două, adică, semnifică și cupluri de îndrăgostiţi care s-au succedat în timp, adică, generații de-a rândul, generații din trecut, din prezent și pentru multe veacuri în viitor, cum spunea Brâncuşi. De aceea, Columna este simbolul jertfei din iubire, de către fiecare generaţie, ca să se reafirme, dar, și să deschidă o perspectivă mai liberă urmaşilor pentru a se înălța la cer! Temeiul pentru fiecare generaţie în succesiunea firească este iubirea şi de aceea Brâncuşi a numit fiecare element al Columnei o rază a meditației lăuntrice isihaste, care pune în evidență sublimul feminității ca izvor al vieţii şi al iubirii.
Columna ni se dezvăluie ca o scară spre cer
Clepsidra învăluită în lumină este calea însingurării în absolute, cătarea unei liniști dumnezeiești, expresia care dezvăluie frumuseţea şi desăvârşirea vieţii realizată prin iubire. Ca urmare, romboedrul sau clepsidra este o sursă de lumină care îndeamnă la meditație, o îngemănare a două inimi reunite prin raza afecțiunii! Unicitatea se regăsește în acest fel ca dualitate, iar, Columna ni se dezvăluie ca o scară spre cer a îndrăgostiţilor învăluiți în iubire, în acest fel înfăptuindu-se rosturile tainice ale istoriei şi ale îndumnezeirii. Ca urmare, Columna devine o temelie a iubirii, o scară a înălțării, o multiplicare nesfârşită a inimii, o preluare a ritmurilor ei și a pulsațiilor universale, transformate în ritmuri ale luminii, atât cosmice, cât şi spirituale! De aceea, Columna este în deplină armonie cu absolutul și o armonizare estetică şi geometrică perfectă cu Poarta Sărutului, ca o Poartă spre cer! Prin lumina tainică a romboedrului, vedem că Poarta reuneşte chipurile, privirile şi buzele, pe când Columna reuneşte inimile copleșite de meditația isihastă! În consecință, Biserica, aflată între Poartă şi Columnă, binecuvintează şi garantează caracterul divin al acestei comuniuni, mai ales că sigla inimii de pe Poartă este preluată întreit prin Columnă și cele 8 inimi ale Porţii Sărutului concordă cu cele 24 de inimi ale Columnei. Dacă analizăm cu mare atenție lumina lăuntrică a «isihasmului» în «Columna» lui Brâncuşi, constatăm că iubirea telurică şi cea spirituală, aceste viziuni complementare, fuzionează într-o oglindă care urcă spre cer, pentru că suferinţele şi credinţa generaţiilor devin drumul luminos al mântuirii. Filosofia spiritului, cum ar spune Immanuel Kant, devine muzică divină, iar, în acest context se explică de ce Columna se termină cu o jumătate de romboedru, care sprijină în lumină cerul! O inimă deschisă, o perspectivă îndreptată spre Cer. De aceea, oamenii obişnuiţi, trecând pe lângă Columnă, au întrebat de ce nu se pune acolo statuia unui erou sau măcar un vultur care caută zborul, dar, deși ofuscați de aceste pretenții, chiar exegeţii nu au putut da nici o lămurire, lăsând totul pe seama voinţei lui Brâncuşi atunci când au evitat răspunsul printr-o metaforă prin care Columna susţine Cerul!
Dincolo de ceea ce înseamnă lumina lăuntrică a «isihasmului»
Privind Columna din perspectiva luminii cerești, ca un imn al iubirii isihaste, dar, proiectat printr-o succesiune de inimi, răspunsul vine firesc prin faptul că ultima inimă se oferă Lui Dumnezeu, divinităţii Care este deschisă pentru a primi harul şi lumina Cerului și de a păstra din stropii lui ceea ce înseamnă «Apa Vie», care este lumină, pentru că numai în acest fel viaţa curge înlăuntru, iar, inima Omului se dezvăluie ca inimă a lui Dumnezeu. Dincolo de ceea ce înseamnă lumina lăuntrică a «isihasmului» în «Columna» lui Brâncuşi, omul ca «măsură a tuturor lucrurilor» este redus de Brâncuşi încă din 1897 la imaginea de Chip, în speţă la chipul meditative al isihastului, iar Chipul devine, în cazul Columnei, rază de lumină, un romboid ca un contur de inimă desenat sau turnat în metal, în care este cuprinsă şi se distinge mai ales forma ochilor, mari, calmi, orbi pentru lume, deoarece pentru sculptor sensul existenţei poate fi aflat numai prin vederea lăuntrică, prin cunoaşterea de sine, prin introspecție! Pomul vieţi şi al cunoaşterii, care este bradul, apare pentru prima oară conceput ca prototip al Columnei fără sfârşit și ca în toate zecile de variante ale Sărutului, figura feminină este situată la dreapta, iar, conturul de inimă este considerat masculin deoarece se termină cu un piedestal care sprijină cerul! Acesta este perfect trasat în partea de sus şi de jos, dar devine sinuos din cauza variațiilor poziției soarelui, însă, unind cu o linie imaginară, continuă, extremităţile profilului de bărbat, respectiv cele ale profilului de femeie se obţine un contur de lumină şi mai convingător, iar, Brâncuşi, pentru a sublinia existenţa originară şi natura biologică a omului îndumnezeit, a prezentat într-o lucrare aparte, traiectoriile luminii isihaste! Pentru că semenea vechilor greci şi indieni, care au pus în valoare funcţia magică şi simbolică a luminii, prin reprezentări artistice ca borne de drum, talismane, sculpturi, coloane şi portaluri, Brâncuşi a înţeles profund funcţiile estetice ale formelor geometrice ale acestor clepsidre pe care le-a pus în valoare în opera sa, prin simplificare şi stilizare creând forme noi ce trec dincolo de limita recognoscibilităţii elementelor luminii cosmice și ale luminii spirituale! În final, să spunem că n mare mister persistă, în acest contur al Columnei, prin modul cum sunt configurate romboedrele, având, după ştiinţa noastră, o formă des întâlnită în tradiţia plastică mondială. Romboedrele sau clepsidrele Columnei sunt asemenea unor trunchiuri de piramidă în trepte, cu baza rombică, deoarece, rombul este simbol al iubirii şi poate fi gândit ca un rezultat plastic, obţinut prin stilizare, un rezultat al reunirii şi îngemănării a două inimi ce se regăsesc în lumina lăuntrică a «isihasmului» în «Columna» lui Brâncuşi!
Profesor dr. Vasile GOGONEA
