Inter Escaldes și Universitatea Craiova se întâlnesc în a doua etapă din faza grupelor Conference League. Meciul va fi joi, de la ora 19:45, pe Stadionul Estadi de la FAF din Andorra. Arena are o capacitate de 5.108 locuri și este situată la o altitudine de peste 1.200 de metri. Universitatea Craiova a obținut un punct pe teren propriu în runda inaugurală contra spaniolilor de la Getafe, scor 1-1. Inter Club d’Escaldes a bifat o premieră istorică pentru Andorra prin prezența în faza principală a unei competiții europene de top, chiar dacă a debutat cu o înfrângere, scor 0-2, în meciul cu formația suedeză Mjallby.
Diferența de valoare dintre cele două loturi este una considerabilă. Echipa oaspete este cotată la aproape 37 de milioane de euro, în schimb ce fotbaliștii gazdelor valorează puțin peste 4,5 milioane de euro, potrivit transfermarkt.
Duelul din Andorra va fi condus de „centralul” Christos Vergetis, din Grecia. Acesta va fi asistat de la linii de conaționalii Andreas Fotopoulos și Konstantinos Staikos, în vreme ce Dimitrios Moschou a fost numit ca al patrulea oficial. În camera VAR se vor afla Ioannis Papadopoulos și Stefanos Koumparakis.
Inter Club d’Escaldes a fost fondat în 1991, are 5 titluri de campioană, 5 supercupe și 3 cupe ale Andorrei, fiind o echipă în ascensiune pe plan intern din 2019.
Antrenorul Filipe Coelho și fundașul Oleksandr Romanchuk au declarat, la conferința de presă, că oaspeții își propun victoria, dar meciul se anunță unul foarte dificil.
„Este un meci foarte important pentru noi, împotriva unei echipe bune și trebuie să-i respectăm, pentru că, dacă au ajuns aici, denotă un lucru pozitiv. Dacă ne uităm către prima rundă din faza principală, doar două echipe au reușit să se impună în faza respectivă în deplasare, așa că suntem conștienți și concentrați pentru a obține cele trei puncte.Ceea ce putem pregăti este ambiția noastră pentru a reprezenta clubul. Este foarte important cum vom aborda meciul. Dacă ești relaxat, este imposibil să câștigi aici, pentru că jucăm cu o echipă bună, iar determinarea și ambiția contează foarte mult. Trebuie să fim umili și să ne facem suporterii mândri, dar și clubul și orașul. Nu sunt îngrijorat de atitudinea jucătorilor, îmi știu jucătorii”, a declarat Coelho.
„În ultimul meci am avut o performanță bună și mereu sarcinile noastre sunt să ne concentrăm. Nu contează oponentul, că este Getafe sau altcineva, noi îl respectăm și ne respectăm și pe noi. Avem ambiția să mergem să luptăm pentru fiecare minge și să câștigăm. Din partea mea, cu siguranță voi face tot ce pot pentru a nu primi goluri”, a spus Romanchuk.
Meciul va putea fi urmărit la TV pe posturile Digi Sport 1 și Prima Sport 1.
































