Un incident violent a avut loc în această dimineață la un liceu din Pitești, unde un elev de 15 ani ar fi rănit un coleg cu un obiect tăietor-înțepător și ar fi agresat fizic un alt adolescent. Poliția a deschis o anchetă.
„Din verificările preliminare, efectuate de polițiștii Secției 1 Poliție Pitești, a rezultat că un minor, de 15 ani, ar fi pătruns în liceul unde este elev, având asupra sa un obiect tăietor-înțepător, iar în cadrul unei stări conflictuale ar fi provocat o rană la nivelul unui antebraț unui coleg de clasă și ar fi agresat fizic un altul”, potrivit IPJ Argeș.
La fața locului a intervenit un echipaj SMURD. Elevul care prezenta o plagă la nivelul antebrațului drept a primit îngrijiri medicale și a fost transportat la spital pentru investigații suplimentare. Cel de-al doilea adolescent prezenta excoriații la nivelul membrului superior stâng și a refuzat transportul la spital.
Minorul suspectat de agresiune a fost preluat de polițiști, care efectuează cercetări pentru a stabili cu exactitate împrejurările în care s-a produs incidentul și pentru a dispune măsurile legale care se impun.
































