În spre finalul perfecţiunilor episcopale în creştinism problemele dogmatice care pot tulbura sau linişti minţile omeneşti capătă o soluţie formală gata să se opună relaţiilor creştine de perfecţiune doctrinală care stau la temelia vieţii omeneşti salvatoare de la o singură destrămare a societăţii umane.
În acest sens Creştinismul şi-a început activitatea sa binefăcătoare de reformare a vieţii, printr-un misionism activ şi viu, atât printre evrei cât şi printre heleni şi voind să pătrundă în interiorul sufletului omenesc, pentru a-l determina cu sentimente frumoase la acţiuni, care să corespundă demnităţii lui de fiu al Tatălui ceresc, punând mare preţ pe catehizare, pe instrucţie, pe luminarea minţii. Apostolii Mântuitorului primiseră deja de la blândul lor dascăl porunca: „Mergând, învăţaţi toate neamurile” şi conştienţi de marea lor răspundere, ei se răspândiră în toate părţile pentru ca să predice pe Isus pe răstignit şi înviat şi să ducă cuvântul mântuirii la toate sufletele dornice de o rază de nădejde, de pe faţa întregii lumi. În acest scop, ei n-au cunoscut nici o piedică şi nici o putere omenească n-a putut să pună zăgazuri acţiunii lor de luminarea lumii, căci fuseseră preveniţi de Mântuitorul asupra soartei ce-i aşteaptă şi-i încălzise cu o aşa de puternică credinţă, încât nici moartea şi nici cătuşele sau lanţurile nu-i înspăimântau.
