1. „Eu vă voi fi rege în continuare. În Cer şi pe Pământ. Veţi vâna păsări şi veţi pescui peştii din mările Sudului. Contemplatorul din Maldoror vă va înlesni accesul la limbajele lor ezoterice. Veţi contesta Împărăţia pe care v-am dăruit-o însă ea se află în afara voastră ca şi cum ar fi înlăuntrul vostru. Tatălui cel Viu îi veţi răsturna plasele şi năvoadele ca el să le înghită / să-i îngurgiteze grămezi grămezi, ca apoi să scuipe întregul, nedevorat, stol cu stol şi banc cu banc. Şi va fi iarăşi Cunoaşterea întoarsă la propriile-i origini, şi vă veţi tulbura de minunea ce vi se va întâmpla, căci nu este nimic ascuns care să nu vi se arate. Şi vecinii vă vor întreba încremeniţi: cum de sunteţi iarăşi copii căci până mai adineaori eraţi bătrâni ca munţii înzăpeziţi ai Doradorului (în peşterile cărora zeii şi-au zămislit urmaşii ca să-i învestească cu misiunea de a ocroti arheii generatori ai învăţăturilor secrete – vor adăuga dezmeticiţi şi aceste precizări precipitate)”. (Adrien Danp)
2. „Androginul se va năpusti în conştiinţa voastră dematerializată şi voi veţi răcni în legitimă apărare: Stăm în faţa ta şi tu te vei disjunge. Te înfruntăm şi tu vei răsări grâu pe mirişte nearată şi pădure peste deşert neirigat. Te vei lupta cu bravul nostru rege, căci doi într-Unul nu se poate sau dacă se poate trebuie să se producă. Reducţia Supremă, Identitatea contrariilor într-o Entitate absolută.” (Scribul)
3. „Omul cel bătrân şi copilul cel mic mergeau împreună sub soarele arzător pe un drum de ţară. În stânga pomi, în dreapta măceşi şi rugi de mure, în stânga case, în dreapta palate de granit, în stânga ciopoare de oi, în dreapta turme de capre.
Şi omul cel bătrân îi zicea copilului cel mic: când vom ajunge la destinaţie, să nu uităm să ne interesăm despre Locul Vieţii. Ceea ce este nevăzut ne va fi descoperit, iar Monstrul din Ostrakon îşi va desface aripile şi ne vom trezi metamorfozaţi în fluturi uriaşi ca să pluti-vom peste fâneţele Împărăţiei din Sud dimpreună cu albinele colectoare de polen, lăcustele săltăreţe prin iarbă şi iepurii zbughind-o ingenui înspre tufişurile înţesate cu toporaşi şi brânduşi din care nopţile, ielele, îşi împletesc cununi mirobolante şi împrăştietoare de parfumuri dionisiace.” (Scribul).
4. „Acasă la greieri, ne va fi dat să ne însoţim cu leii şi leoaicele, plimbându-şi puii prin Valea cu Trestii.” (Poetul)
Adrien Danp a semănat unde-a văzut cu ochii, dar şi unde n-a văzut.
Seminţele au căzut în drum şi au venit păsările şi le-au ciugulit. Dar o altă parte a fost zburătăcită de vânt peste rovinele pururea mustiind de apă şi a încolţit.
„Va veni îngerul şi ce-i vom cere noi lui? Să-i vindece pe cei bolnavi din Cetate sau pe cei din afara ei? Să le izgonească pe femeile care-au zămislit din păcat? Şi, dacă se vor ruga, şi dacă se vor converti, de ce să le mai oferim drept hrană fiarelor sălbatice?”
Adrien Danp a aruncat boabele dătătoare de noi holde îmbelşugate. Unele au ajuns pe piatră şi n-au prins rădăcini în pământ şi nici n-au înălţat spice către Cer. Din zare au năvălit hoardele barbare, au înşfăcat pietrele cu furie şi le-au zvârlit cu o forţă năpraznică înspre El. Dar un foc a ieşit din fiecare piatră care i-a mistuit de parcă n-ar fi fost.
5. Adrien Danp a promulgat o Tablă de Materii, un fel de Organon, sau un soi de „Categorii”, aproape un „Tractatus logico-philosophicus”, o „Monadologie” ostrakonologică. În care în plin plan se regăsesc, pe de o parte principiile sacre ale hermeneuticii, şi pe de altă parte, principiile profane ale criticii.
S-a adresat mulţimii înfuriate: „Vă voi da ceea ce Ochiul n-a mai văzut, ceea ce Urechea nu a mai auzit, ceea ce Mâna n-a mai atins şi ceea ce nu a mai intrat vreodată în inima Omului. Căci Omul Acela descoperise începutul ca să caute sfârşitul? Căci în locul, unde este începutul, acolo va fi şi sfârşitul”.
„Ferice de cel care stă întru început, căci el va cunoaşte sfârşitul şi nu va gusta moartea” – i-au întors cuvintele ucenicii (lui Adrien Danp). Adrien Danp nu i-a cruţat: „Ferice de cel care este de la început mai înainte de a fi. Dacă îmi deveniţi ucenici şi o să ascultaţi cuvintele mele, aceste pietre vă vor sluji; sunt pietre ale Templului, nu mai întâi al meu ci mai întâi (şi mai degrabă) al vostru. Veţi urca treptele în rai ca să culegeţi din cei cinci pomi ai Acestuia, care nu se schimbă în funcţie de anotimpuri şi nici frunzele nu şi le pierd. Cel care îi va cunoaşte nu va gusta moartea.”
„Şi care sunt aceşti neasemuiţi pomi?” – au dorit să afle ucenicii.
„Cel dintâi e Pomul Vieţii, cel de-al doilea: pomul Cunoaşterii, cel de-al treilea: pomul Iubirii, cel de-al patrulea: pomul Fericirii iar cel de-al cincilea: pomul Tinereţii veşnice, căci de sub rădăcinile lui răsare un izvor cu o apă miraculoasă. Dar fiecare pom trebuie slujit trei ani, şi vor fi cincisprezece de toţi.”
6. „În numele lui Adrien Danp, trebuie să vă încredinţez misiunea de-a găsi Asemănările:
– Împărăţia Cerurilor seamănă cu o sămânţă de muştar, cea mai mică dintre seminţe. Când cade pe pământ lucrat răsare din ea un lujer mare şi stufos şi va fi adăpost pentru păsările cu aripi de îngeri.
– Pruncii care sug lapte la sânul mamei lor se aseamănă cu cei care vor intra în Împărăţie. Şi voi, ucenicii mei, veţi ajunge în ea când veţi face din doi unu; iar acest «unu» va fi terţul inclus dintre Unu şi Unu care nu dădea trei.
– Veţi face apoi partea din afară totuna cu partea dinăuntru şi partea cea dinăuntru totuna cu partea din afară; adică ezotericul şi exotericul vor fi identice şi se va confunda unul cu celălalt; dar va fi o nediferenţiere între numenal şi fenomenal, între intrinsec şi extrinsec, între simbol şi semn, între ostensiune şi hymen.
– Veţi face ca partea de sus să fie totuna cu partea de jos, iar partea de jos să fie totuna cu partea de sus: adică fiecare parte să-şi aibă propria-i estere şi estinţă (esterea întru fiinţă) şi abia ulterior să se producă inversarea/substituirea calitativă.
– Veţi proceda în aşa fel încât bărbatul să nu mai fie bărbat şi femeia să nu mai fie femeie, căci veţi face din bărbat şi din femeie unul şi acelaşi, căruia îi veţi zice androgin ori hermafrodit, care reprezintă plenitudinea Unităţii Fundamentale, situându-se acolo unde se îmbină şi se confundă contrariile; Unu îl produce pe Doi şi astfel Adam primordial, nu mascul, ci androgin, devin Adam şi Eva” (Sylvain Danp)
7. Ucenicii lui Adrien Danp l-au somat: „Arată-ne locul unde este, căci trebuie să-l căutăm”. Dar Acesta le-a zâmbit ironic: „Îl puteţi auzi, dacă-l veţi asculta cu adevărat. Îl puteţi vedea, dacă-i veţi scruta miezul incandescent. Strălumina numai dedinăuntrul unui Om al Luminii va inunda întreaga lume cu binefăcătoarea ei strălucire. Iar dacă nu va izbucni din preaplinul său posedat de irizările profunde va fi atunci peste tot şi peste toate întuneric. Şi de-acolo, în misterios ascunziş, Arborele din mijlocul lumii se va înveli cu viţa de vie al cărei vin nu ne va îmbăta cu tăria licorii ci cu minunea minunilor: sufletul făcut pentru trup. Acolo unde sunt trei zei, ei sunt într-adevăr zei. Acolo unde sunt doi sau unul, eu sunt cu El”. (Scribul)
8. Sylvain Danp, la rândul său, a profeţit: „Nici un medic nu-i vindecă pe c ei care-l cunosc. Căci aceştia nu-l creditează cu această însuşire. Cetatea zidită pe un munte înalt până în nori şi bine întărită şi păzită de oaste fără de număr a fost durată spre a fi ascunsă. Dar ea are o altfel de expunere şi nu are cum să cadă la atacurile pizmaşe. Construirea unui templu presupune, ea însăşi, Facerea Operei. Prin ea, pământul şi cerul, divinii şi muritorii formează un tot, plecând de la Unitatea Originară.”(Scribul)
9. Peste acoperişuri s-au lăsat păsări măiestre care s-au ouat. Au căzut şi nu s-au spart. Cei care le-au găsit le-au ascuns acolo unde numai făcliile luminează în sfeşnice de aur. Scribul, în ora lui de egoism, a cules un ou de pe aleea flancată de măslini şi portocali şi le-a pus sub obroc. Gest necugetat căci oul simboliza Începutul Lumii. Şi va sta astfel dosit doar până ce un orb va călăuzi pe un alt orb. Oul va exploda ca floarea unei păpădii coapte şi ochii celor doi vor vedea casa celui puternic şi bordeiul celui slab. Cel bogat se va arăta îngrozit de-o aşa revărsare feerică. Cel sărman va îngenunchea fericit de darul ce i se oferise acolo în bezna cu(i)bului său scobit în pământ. Uluiţi Adrien şi Sylvain Danp îl vor vizita pe cel din urmă ca să-l întrebe cum de nu-l striviseră nedreptăţile vieţii, cum de nu-l dezumanizaseră loviturile mişeleşti ale proastelor guvernări, cum de nu-l deznădăjduiseră ticăloşiile regimurilor politice din ce în ce mai schizoide, mai totalitare? Dârz, ţăranul cel sărac îi liniştise cu vocea sa de preot al umilinţei: „Nu vă faceţi griji din zori şi până în seară şi din seară până în zori pentru ceea ce veţi pune pe voi, pentru hrana cea de toate zilele, pentru bogăţia cea nesimţită.” Căci doar despuiaţi îl veţi putea avea în faţa voastră pe Fiul Celui Veşnic Viu şi nu vă veţi mai teme. Şi nu vă veţi ruşina! Şi veţi pune sub picioare hainele voastre, ca nişte copii mici, şi le veţi călca sub tălpi. Şi-apoi veţi zburda, eliberaţi, ca mieii, ca iezii, ca viţeii, ca mânjii prin iarba raiului. Iar Fiul Celui Pururea Viu, el însuşi nemuritor, vă va retrimite în Existenţă: „Întoarceţi-vă ca să reînviaţi. Fiţi isteţi ca şerpii şi curaţi ca porumbeii. De vor fi zile când mă veţi căuta şi nu mă veţi găsi nu disperaţi. Căci o mlădiţă de vie a fost sădită în afara Tatălui şi nu s-a întărit şi va fi smulsă şi nimicită dacă voi n-o veţi păzi, tăia, săpa, îngrăja, arăci, lega. Celui care are i se va da îndoit, întreit, iar celui care nu are i se va lua şi puţinul pe care îl posedă. Prin urmare feriţi-vă de cei care iubesc pomul, dar urăsc rodul şi iubesc rodul, dar urăsc pomul. Căci Pomul este ca Tatăl, iar voi sunteţi urmaşii lui întru fiinţă. Şi beţi din vinul cel sacru până vă veţi îmbăta de toată slava şi măreţia dumnezeirii. Oricine va spune ceva împotriva Tatălui va fi iertat, căci extazul şi inconştientul vor comunica din nou. Dar oricine va grăi ceva împotriva Sfântului Duh nu va fi iertat nici pe pământ, nici în cer. Fiindcă strugurii nu se culeg din spini, dar spinii vă vor însângera frunţile încununate. Şi nici smochinele nu se culeg din ciulini, căci aceştia sunt sterpi. Omul cel bun îşi împarte visteria inimii sale şi aceasta nu se goleşte vreodată. Omul cel rău din prisosinţa inimii sale scoate numai bale otrăvite, spume horcăitoare, fum şi pucioasă”. (Naratorul)
10. Într-o vreme, Sylvain Danp s-a adâncit în studiu. Şi a constatat că de la Adam până la Ioan Botezătorul nimeni dintre cei născuţi, din femeie albastră, nu s-a ridicat deasupra lui Ioan Botezătorul încât să plece ochii în faţă-i. Iar Sylvain Danp se va sumeţi şi va (re)cunoaşte Împărăţia şi va fi mai înălţat decât Ioan. Acolo deasupra, Puterea sa va fi înmiită. Îi va porunci Muntelui „Mişcă-te!” şi acesta se va supune. Iisus va spune: „Fericiţi voi cei singuri şi aleşi căci aţi ajuns în Împărăţie. Căci de aici aţi fost şi aici v-aţi întors în pacea unirii, în aceeaşi Casă. Dacă vă vor zice: „De unde sunteţi?” o să le răspundeţi: „Noi nu mai suntem cei care umblam pe jos, vânând cerbi şi mistreţi spre a ne hrăni burţile veşnic flămânde. Noi am venit din lumină, din locul unde această lumină a luat fiinţă prin ea însăşi, a stat pe picioare şi s-a arătat în chipul celor care s-au lăsat accesaţi spre a fi veneraţi ca zei. Şi deci noi suntem copiii Luminii Originante şi aleşii Tatălui celui Viu. Iar semnul Tatălui nostru în noi este o mişcare şi o odihnă.”
Şi au dorit ucenicii să afle de la Sylvain Danp: „Când va fi ziua în care se vor odihni cei morţi? Şi când va fi ziua în care va veni lumea cea nouă?” „Ceea ce aşteptaţi a venit deja, dar voi nu o cunoaşteţi! Metafizic!”
„Doisprezece profeţi au grăit în Ostrakonia şi toţi au vorbit despre tine. Iisus Hristos ne-a surâs: Mă urmează pe Mine acest Sylvain Danp, căci el şi-a luat Crucea, aşa cum am făcut Eu, Fiul lui Dumnezeu”.
11. Logion cu logion, Noua Evanghelie după Adrien şi Sylvain Danp – cei doi co-regi ai Ostrakoniei – se ţese indubitabil(ă). Cu scopul precis de a contrazice judecata că lumea e un cadavru. Oricum Iisus zisese: „Oricine a cunoscut lumea a găsit un cadavru şi lumea nu este vrednică de cel care a găsit un cadavru.” Cei doi fraţi hermeneuţi au cumpănit îndelung: cunoaşterea lumii e o ispăşire. Dar lumea e un cadavru. Vor dubla Evanghelia cu un Tratat de Descompunere. Oricine a sperat ca lumea să li se deschidă a dat peste un muşuroi de viermi în loc de trup. Adrien Danp s-a pronunţat la rându-i: „Fericit este omul care s-a chinuit căci a găsit viaţa. Cel mort s-a dus şi va învia. Cel viu îl plânge de se cutremură pereţii colibei sale de la poalele Templului. Un glas ca un tunet a străpuns ceaţa lăptoasă: „Priviţi-l pe Cel Viu cât timp sunteţi vii, ca nu cumva să muriţi, să cântaţi, să-l vedeţi şi să nu-l puteţi vedea”. Ce e la vedere? Împărăţia Tatălui căci se aseamănă cu un om care are semănătura bună. Dar şi Împărăţia Mea căci pe fiecare petec al ei mi-am pus semnătura-mi de oficiant al Adevărului: de dincoace şi de dincolo.” (Naratorul)
12. Ostrakon, rezident în Hiperboreea, se înscrie ca personaj plenipotenţiar în Regatul Ficţiunii Transmoderniste. Numele său exclus de Scribii imperiali din Catastiful Nemuritorilor a fost dat în urmărire generală.
Ostrakon însă, în costumu-i de gală, urma-va să insiste pe lângă Adrien Danp şi pe lângă Zalmoxis Întâiul, întru dezlănţuire: de război şi de civilizaţie.
Fiecare naţie va fi cucerită pas cu pas. Soldaţii vor clădi oraşe, pieţe, băi publice, amfiteatre, hanuri de popas.
Ostrakon e singurul ce-a mai rămas în viaţă; a adus cu sine Tabla Legilor Reîntemeietoare; are-n poverile-i de pe catâri, cămile, cai şi pajere întraripate instrumente stranii, cranii de cristal, creuzete de preparat elixiruri miraculoase, tratate de alchimie, manuale de Hermenutică.
Şi toate popoarele supuse îşi vor schimba religia; li se va distribui gratis „Evanghelia după Adrien Danp”.
13. Undeva, într-un prezent continuu, Scribul îşi îndreaptă paşii gârboviţi (a depăşit două mii de ani) spre Bibliotecă, unde va depune în sfârşit şi Partea a Doua a Noii Evanghelii.
Ajuns în faţa uriaşei clădiri – o adevărată Casă a Naţiunilor renăscute – simte că emoţia îl copleşeşte, că Duhul, care-şi trăise toate vieţile anterioare, şi-a găsit mult râvnita Eliberare.
Stăpânii lui – Adrien şi Sylvain Danp – vor mai fi hălăduind şi ei pe undeva pe Plajele Universului germinator de paradigme triontice. În Noua Evanghelie se stipulează clar acest amănunt.
14. Ucenicii l-au rugat pe Adrien Danp să le mai acorde încă un răgaz. Dar regele-preot, profet-magician şi alchimist-mântuitor a pălit brusc… Arăta mâhnit de parcă i s-ar fi înecat toate corăbiile. Ridicându-şi sprânceana dreaptă a mirare i-a poftit să se aşeze care pe unde… Aceştia s-au integrat Ceremonialului, dar dârzi cu intenţia lor de a i se adresa frontal, direcţi, sinceri, fără dedesubturi. Era singura strategie care ar sluji Cauzei şi în continuare. La ferestrele Templului, cireşii, vişinii, prunii, corcoduşii tălăzuiau miresme ce răzbăteau prin grilajele metalice aderente – şi ele – primăverii.
Şi, într-un târziu – căci nimeni nu grăbea pe nimeni (Marea Reculegere predomnea ontosul socio-moral) – aceiaşi încăpăţânaţi ucenici au deschis Dezbaterea:
15. „Înaintea ta douăzeci şi patru de profeţi au grăit: Cel Viu va tălăzui ca mareele pe sub furtună. Cei Morţi pluti-vor ca spuma ţesută din balele lui Hades şi ale lui Poseidon. Cel Viu le va încredinţa tuturor dreptul la un corp fraged şi împarfumat ca fragii din Imperiul Copilăriei”.
16. „Dar Duhul lor va răsări din ape şi Marile Supape vor sări în aer, declanşând Agape. Întru văzduhul care va celebra împreună cu fantomele înfiorate reclădirea Ierusalimului plină cu aromele cele mai rare Tăierea împrejur este într-adevăr integral folositoare, cum Centrul se restrânge la Stupul cu Mierea”.
Va urma
Ion Popescu-Brădiceni
