Ministerul Educației Naționale va organiza o nouă simulare a Evaluării Naționale în unitățile de învățământ care au boicotat prima sesiune. Decizia vine după ce aceste școli s-au răzgândit și au solicitat organizarea testării pentru elevii lor.
Secretarul de stat Sorin Ion a declarat că peste 5.000 de elevi de clasa a VIII-a sunt înscriși în aceste unități. Noua simulare va avea loc după data de 30 martie.
„Paradoxal, această solicitare vine chiar de la școlile care nu au dorit inițial să participe la exercițiu”, a explicat oficialul.
În Gorj, o singură unitate de învățământ a boicotat simularea, fiind vorba de Școala Gimnazială nr.1 din Bumbești-Jiu.









































