Interdicția anuală privind pășunatul animalelor domestice pe terenurile agricole a intrat din nou în vigoare începând cu 6 decembrie, fiind valabilă până la 24 aprilie, conform prevederilor Legii nr. 407/2006 a vânătorii și protecției fondului cinegetic, modificată prin ordonanță de urgență acum doi ani.
Potrivit reglementărilor în vigoare, pășunatul este interzis în această perioadă, cu o excepție importantă: animalele pot fi scoase la pășunat doar pe terenurile aflate în proprietatea fermierului, deținute cu orice titlu, sau dacă acesta are acordul scris al proprietarului terenului.
Noile prevederi au fost introduse pentru a evita efectele negative ale interdicției generale care exista anterior.
Regula veche interzicea pășunatul pentru toți crescătorii de animale, măsură care, potrivit justificărilor Guvernului, ar fi putut duce la pierderi importante de animale, renunțarea la activitatea de creștere, depopularea zonelor rurale, dispariția locurilor de muncă și chiar dificultăți în asigurarea hranei pentru populație.
Astfel, deși interdicția rămâne valabilă în perioada de iarnă și început de primăvară, fermierii care dețin terenurile sau au acordul scris al acestora pot continua activitatea de pășunat fără a risca sancțiuni.
Autoritățile recomandă crescătorilor de animale să respecte legislația și să se asigure că au documentele necesare pentru utilizarea suprafețelor de pășunat în această perioadă.








































