A supune gândirii meditative şi reflecţiei analitice lumea în care trăieşti presupune meticulozitate şi pătrunderea esenţialului, căci, marea transformare pe care a presupus-o revoluția (da, revoluția!) științifică a fost momentul în care accentul s-a deplasat, progresiv, de la forța fizică a omului la forța motrice a mașinilor bazată pe cunoașterea lui temeinică, cea care controlează, programează și crează mașinile! Faptul că cel puțin în parte şi cu aspecte secundare, tehnologia preia comenzile istorice la care omul se considera condamnat printr-o formă de eliberare, face posibilă participarea civică a tuturor la viața cetății. Cu toată dislocarea la scară europeană, probabil similară marilor migrații, pe care o generează industrializarea la jumătatea secolului al XIX-lea, deja, la finele lui, ea începe să-și producă efecte surprinzătoare, deoarece speranța de viață la naștere devine mai mare decât la începutul veacului, alimentația omului comun se diversifică vizibil, condițiile de locuire se ameliorează, apar beneficiile medicinei sociale și populația crește într-un ritm susținut. Desigur, nu susțin idealizarea perioadei cunoscute sub numele de «La Belle Époque» și sunt convins de faptul că prosperitatea pe care o aducea producția de masă a fost împărțită foarte inechitabil, însă, consider că trebuie să recunoaștem faptul că în dezvoltarea capitalismului industrial, cu urbanizarea, școlarizarea, salarizarea, medicalizarea, începuturile asigurărilor și a asistenței sociale au fost puse bazele lumii contemporane, așa cum o cunoaștem noi. Pentru cei mai mulți oameni din Europa vestică și din America de Nord, lumea se schimbă între 1850 și 1950 mai mult decât se schimbase în întregul mileniu anterior, datorită științei.
Accelerarea și multiplicarea transmiterii de date la mare viteză
Astfel, generalizarea educației deja medii în Occident, diversificarea posibilităților de lucru pe măsura diversificării tehnologiilor și succesul material și social al celor capabili să coordoneze noii multiplicatori de forță au ca efect creșterea încrederii în știință şi în valorile ştiinţei! Ne-o mărturisesc pe deplin «Turnul Eiffel» și romanele lui Jules Verne, ori cele ale lui Arthur Conan-Doyle, iar, astăzi știm că încrederea aceasta și-a avut doza ei naivitate și speranţă, pusă în evidenţă de Primul Război Mondial care a fost și primul război al tehnologiilor avansate și, dincolo de ele, al economiilor în creştere. Cu toate acestea, știința a continuat să fie creditată, datorită capacității ei de a ameliora condiția omului contemporan, fiindcă radioul, apoi televiziunea, în cele din urmă tehnica de calcul și internetul, dar și mai radical: automobilul, avionul, frigiderul, mașina de spălat și antibioticele ne-au schimbat viața. Ele sunt dovada cea mai bună a eficienței științei, a faptului că factorul care pune în mișcare lumea noastră este cunoașterea specializată. De nimic nu depindem atât de mult ca de inovația științifică, iar, noile tehnologii 5G, care vor permite accelerarea și multiplicarea transmiterii de date la mare viteză, medicina bazată pe «editarea genetică» şi crearea interfețelor dintre sistemul nervos și suporturile tehnologiei de calcul, digitalizarea informaţiilor, utilizarea mai eficientă a resurselor și reducerea poluării sunt lucruri care vor avea asupra fiecăruia dintre noi un impact mai mare decât tot ceea ce se dezbate în politicile naționale ale fiecărui stat. Devine important modul cum ne raportăm cei din Estul Europei, la toate acestea, fiindcă răspunsul, destul de simplu, e acela că o facem, ca întotdeauna în istoria noastră, cu frică de necunoscut şi de imprevizibil! Schimbarea se pare că ne zguduie și degringolada aceasta ne aruncă în lungi rătăciri pe care le numim generic «tranziții», dar, fără a fi prea evident spre ce duc acestea. Schimbarea, în esența ei, pare zguduitoare pentru a crea şi uneori a distruge! Deodată, ceea ce pare vechi se pierde sub asaltul inovației și dispare sub presiunea modelor şi a modelelor inovatoare. Cu cât cadența schimbărilor este mai mare, cu atât forța de penetrare a inovației devine mai puternică și, ca atare, cu atât e mai dramatică şi criza de adaptare la nou. Modernitatea tehnico-științifică a ajuns foarte târziu în lumea noastră și a reușit să se impună unei minorități studioase, iar, pentru cei mai mulți a rămas o ciudățenie ascunsă sub strălucirea ofilită a produselor primite din străinătate, a celor de second-hand sau a chinezăriilor de unică folosință. Pentru noi, românii, derivatele tehnice ale științei sunt simple obiecte şi cel mai adesea nu avem nici o percepție cu privire la cunoașterea acumulată în ele dintr-o rațiune simplă, deoarece economia noastră nu produce acel tip de cunoaștere care, integrată în produs, îi crește uneori exponențial calitatea şi valoarea.
Spiru Haret a fost un om care a înțeles pe ce lume trăiește!
Noi ne-am modernizat cu un decalaj de peste două veacuri în raport cu Occidentul, iar, atunci când am dat de spiritul modernităţii, în loc de-a progresa, am regresat vizibil! Domnitorul Alexandru Ioan Cuza a cultivat cu ardoare spiritul modernităţii noastre, chiar dacă am căzut în haosul forței de muncă masive și ieftine care, pentru a fi pusă la lucru, nu are nevoie decât de presiune, mai ales că o mare disponibilitate de brațe de muncă slab calificate și mulțumindu-se cu foarte puțin e, din păcate, una din premisele subdezvoltării noastre. Lumea primei noastre modernități, care durează într-o succesiune de episoade până în 1948 este una slab industrializată, producătoare, prin exploatarea directă a muncii manuale, beneficiară de materii prime care se vând în afară la prețuri mici și importatoare de produse finite care încorporează cunoaștere și costă mult, pentru că devine o lume în care câștigul se distribuie unei elite sofisticate și nu profită aproape deloc celor care-l produc. Desigur, lucrurile care s-au făcut în acel timp pentru a schimba condiția majorității productive, legate în bună măsură de numele marelui Spiru Haret, au reușit să se sedimenteze destul de puțin până la finele interbelicului, pentru că Spiru Haret n-a fost un geniu, dar, a fost un om care a înțeles pe ce lume trăiește. Prima dată a ajuns Ministru al Educației la mai puțin de un deceniu de la Răscoala din 1888 și ultima dată chiar în timpul celei de la 1907, iar, una dintre cauzele răscoalelor, poate cea mai importantă era cea legată de contractele dintre țărani și arendași. Sigur că aceștia din urmă căutau să profite cât mai mult de munca truditorilor, impunându-le corvezi tot mai grele în logica unei exploatări maximale, chiar profitând de neștiința lor de carte. Căci verbal «învoiala» sau contractul era într-un fel și-n actul scris pe care țăranul îl «semna» cu o cruce, dar, neștiind carte, nu-l putea verifica, în pofida faptului că actul, nu cuvântul, avea o valoare legală. Aceasta a înțeles Spiru Haret, că dacă țăranii aceia fac cele patru clase elementare și învață să scrie și să citească, măcar unul din motivele înșelării și ale exploatării nemăsurate poate fi înlăturat. Spiru Haret a organizat tot învățământul nostru, dar rămâne mai întâi ca fiind reformatorul care a generalizat educația primară în Vechiul Regat. Din păcate, nu toți au înțeles lucrurile așa ca lucidul matematician şi pedagog social. Poate că țăranii au văzut beneficiul celor patru clase, mai ales pentru băieți, căci ei făceu învoielile prin decalajul de educație dintre sexe, acesta rămânând semnificativ, mai ales în zonele sărace, însă mai mult decât atât, multora li se va fi părut zadarnic, fiindcă, la ce bun să faci școală, dacă tot la plug și la vaci ajungi, doar ca să știi să te iscălești, să scrii scrisoare din armată, dar, dacă te ții de școli, ori ajungi un neadaptat la sat, ori îl părăsești pentru lumea sumbră a orașului.
Profesor dr. Vasile GOGONEA
