O femeie din județul Iași și un bărbat au fost răniți, ieri, într-un accident rutier produs pe DN 66, în satul Vlăduleni, din comuna Bâlteni.
Polițiștii au stabilit că șoferul unei autoutilitare, din Caraș Severin, care efectua transport de persoane internațional neautorizat, s-a ciocnit cu o mașină condusă de un tânăr de 25 de ani, din comuna Bâlteni.
Apoi, a urmat un impact cu o a treia mașină. ,,La faţa locului s-au deplasat polițiști, care, în urma cercetărilor efectuate au stabilit că un bărbat de 59 de ani, din municipiul Reșița, județul Caraș Severin, în timp ce conducea un ansamblu rutier format din autoutilitară și remorcă, în direcția Târgu-Jiu – Craiova, pe DN 66 Vlăduleni, a acroșat în partea stângă spate un autoturism, condus de un tânăr de 25 de ani, din comuna Bâlteni.
Ulterior, autoutilitara a pătruns pe contrasens și a lovit frontal un autoturism condus de un bărbat de 48 de ani, din comuna Plopșoru, care se deplasa din direcția Craiova – Târgu-Jiu. În urma impactului a rezultat vătămarea corporală a conducătorului unui autoturism și a unei femei de 49 de ani, din județul Iași, pasageră în autoutilitară, ambii fiind transportați la spital în vederea acordării de îngrijiri medicale”, a declarat Miruna Prejbeanu, purtătorul de cuvânt al IPJ Gorj.
Șoferii au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative. Cel vinovat de producerea accidentului s-a ales cu dosar penal. ,,Autoutilitara implicată în evenimentul rutier efectua transport de persoane internațional neautorizat, conducătorul auto fiind sancționat cu amendă de 5.000 de lei, precum și indisponibilizarea autoutilitarei, reținerea certificatului și a plăcuțelor de înmatriculare. În cauză s-a întocmit dosar penal pentru săvârşirea infracţiunii de vătămare corporală din culpă”, a mai declarat Miruna Prejbeanu.
L.F.







































