Accident de muncă la Termocentrala Rovinari

277

Un cablu metalic s a rupt în secția de concasare a Termocentralei Rovinari, rănind trei salariați. Evenimentul s-a produs în această dimineață.

Doi dintre angajați au ajuns la Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Județean Târgu Jiu, iar al treilea primește îngrijiri din partea medicilor Spitalului Orășenesc Rovinari.

„Din informațiile pe care le avem până în acest moment, s-a produs un accident de muncă în timp ce se efectuau lucrări de mentenanță la o bandă transportatoare. Nu există, deocamdată, date oficiale privind numărul persoanelor implicate sau gravitatea leziunilor. Complexul Energetic Oltenia nu a transmis către Inspectoratul Teritorial de Muncă Gorj o informare detaliată privind acest eveniment.

Inspectorii de muncă se vor deplasa la fața locului pentru a verifica circumstanțele producerii incidentului și vor continua cercetările în vederea clarificării tuturor aspectelor legate de acest accident”, au anunțat reprezentanții Inspectoratului Teritorial de Muncă Gorj.

Revenim cu detalii!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.