Accident în parcarea unui centru comercial din Târgu-Jiu

322

Un pieton a fost lovit, ieri, de o maşină, în parcarea centrului comercial Rodna, din Târgu-Jiu. Șoferul l-a transportat la spital.

„La data de 11 mai 2025, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Târgu-Jiu au fost sesizați, în mod direct, de către personalul de serviciu din cadrul Secției UPU a Spitalului Județean de Urgență Târgu-Jiu, cu privire la faptul că la cea unitate medicală s-a prezentat o persoană care a fost victima unui eveniment rutier. Polițiștii din cadrul Biroului Rutier s-au deplasat la fața locului, ocazie cu care s-a stabilit faptul că, la aceeași dată, un bărbat de 27 de ani, din Scoarța, în timp ce conducea un autoturism, în parcarea unui complex comercial din Târgu-Jiu, ar fi efectuat manevra de mers înapoi, acroșând cu partea din spate un bărbat, de 43 de ani, aflat pe partea carosabil. În urma impactului a rezultat rănirea pietonului, care a fost transportat de conducătorul auto la spital, pentru acordarea de îngrijiri medicale. Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ. În cauză s-a întocmit dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă”, a declarat Miruna Prejbeanu, purtătorul de cuvânt al IPJ Gorj.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.