Evenimentul rutier a avut loc în această dimineață, într-o intersecție din orașul Târgu-Cărbunești. Trei persoane, între care și un bebeluș, au ajuns la spital. „Din primele verificări efectuate de polițiștii ajunși la fața locului a reieșit că o femeie de 29 de ani, din județul Dolj, în timp ce conducea un autoturism pe strada Plopilor, din Târgu-Cărbunești, la intersecția cu strada Trandafirilor, ar fi intrat în coliziune cu un alt autoturism, condus de un bărbat, de 21 de ani, din localitatea Runcu. În urma impactului a rezultat rănirea conducătorului auto în vârstă de 21 de ani și a unei pasagere de 16 din cel de-al doilea autoturism, precum și a unui bebeluș de 3 luni, din primul autoturism, aceștia fiind preluați de ambulanță și transportați la spital, pentru îngrijiri medicale de specialitate. Conducătorii auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ, urmând să le fie recoltate probe biologice de sânge”, a declarat Miruna Prejbeanu, purtătorul de cuvânt al IPJ Gorj.
Polițiștii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.










































