Accident la Târgu-Jiu

235

Evenimentul rutier a avut loc în urmă cu puțin timp, pe bulevardul Ecaterina Teodoroiu, din Târgu-Jiu. Un bărbat, care se afla într-o căruță, a ajuns la spital, după ce s-a izbit cu atelajul de un gard, apoi de un stâlp. Totul ar fi pornit după ce calul s-a speriat de mașini, potrivit primelor informații. „Polițiști rutieri s-au deplasat la faţa locului, din primele verificări reieșind faptul că, în jurul orei 14.50, în timp ce un bărbat de 48 de ani, din localitate, conducea un atelaj hipo, pe bulevardul Ecaterina Teodoroiu, ar fi pierdut controlul direcției de deplasare, întrucât calul s-ar fi speriat în trafic, ar fi pătruns pe trotuarul pietonal din partea dreaptă a sensului său de deplasare, izbindu-se de un gard din beton și de un stâlp metalic de susținere a unui panou publicitar. În urma impactului, conducătorul atelajului a fost proiectat pe sol, suferind leziuni ce au necesitat transportarea sa la spital. Bărbatul nu a putut fi testat cu aparatul etilotest din cauza leziunilor suferite la nivelul feței, fiindu-i recoltate probe biologice de sânge în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei”, a declarat Miruna Prejbeanu, purtătorul de cuvânt al IPJ Gorj.

Polițiștii continuă cercetările, întocmind dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de vătămare corporală din culpă.

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.