În ziua de 18 februarie 2026, în ajunul Zilei Naţionale «Constantin Brâncuşi», Înaltpreasfințitul Părinte dr. Irineu, Arhiepiscopul Craiovei şi Mitropolitul Olteniei, a pus piatra de temelie pentru construirea Fabricii de cherestea «Sfântul Iosif», din comuna Scoarța, județul Gorj. La slujba desfăşurată în prezenţa autorităţilor locale, în frunte cu domnul Primar Ion Stamatoiu, a unor credincioşi din parohie, din rândul cărora nu a lipsit familia domnului Podaru Valentin, deţinător al Medaliei Crucea «Sf. Cuv. Nicodim de la Tismana», pentru mireni, au participat şi muncitorii care trudesc la realizarea acestui obiectv economic şi religios! La sfânta slujbă, Arhiereul Olteniei a fost înconjurat de un sobor ales de preoţi şi diaconi din care au făcut parte: Pr. Protopop Ionel Câmpeanu, Protoieria Târgu-Jiu Sud, Pr. Protopop Ioan Spilcă, Protoieria Târgu-Cărbuneşti, Pr. Stănescu Liviu, sectorul patrimoniu şi construcţii bisericeşti din Mitropolia Olteniei, preoţii de parohie: Pavel Mădălin (Scoarţa), Dulămiţă Dan (Tg. Cărbuneşti), Vulpe Adrian şi Murgiuc Marius (Biserica «Antim Ivireanul» din Tg. Cărbuneşti, Popescu Paul (Hirişeşti-Novaci) şi diaconul Făinişi Radu Andrei, inspector eparhial, sectorul patrimoniu şi construcţii bisericeşti din Mitropolia Olteniei,.
„Ne-a ajutat Bunul Dumnezeu ca astăzi să binecuvântăm acest proiect”!
În cuvântul de învăţătură duhovnicească, Înaltpreasfinţitul Părinte Mitropolit Irineu a pornit de la evideţierea importanţei acestui proiect, care asigură locuri de muncă pentru aproape cincizeci de locuitori ai comunei, fiind considerat ca un eveniment de seamă care marchează şi începutul Postului Învierii Domnului, fiindcă: „Ne-a ajutat Bunul Dumnezeu ca astăzi să binecuvântăm acest proiect din localitatea Scoarţa, judeţul Gorj. Era necesară construcţia unei fabrici de cherestea în această zonă, unde să fie lucrate multe produse din lemn. Această construcţie este pusă sub ocrotirea «Sfântului Iosif», logodnicul Fecioarei Maria, cel care prin meseria de tâmplar a arătat demnitatea muncii şi a hărniciei”, a subliniat Înaltul Ierarh! S-a mai precizat că Sf Iosif s-a născut ca fiu al lui Iacov, dintre descendenții Regelui David, seminția lui Beniamin, și era de meserie tâmplar (Matei 13, 55), meserie pe care avea să o învețe mai târziu și Iisus Hristos (Marcu 6, 3), iar, atunci când s-a logodit cu Maria, avea deja o vârstă respectabilă. Protoevanghelia lui Iacov relatează despre modul în care Sf. Iosif a trăit şi a muncit ca tâmplar, după care a fost ales logodnicul Fecioarei Maria, ca mărturie a cinstei și a dreptății sale, pentru că a fost considerat singurul dintre văduvii din Israel al cărui baston înflorea, arătându-l vrednic de această logodnă dumnezeiască! În finalul cuvântului de învăţătură duhovnicească, Păstorul lăcaşelor de cult din Oltenia s-a rugat cu închinare smerită: ,,Să ne ajute Bunul Dumnezeu ca să trecem peste pragurile vieţii, să ducem la bun sfârşit şi această lucrare pentru care felicităm autorităţile locale şi le urăm succes tuturor lucrătorilor din acest proiect! Amin”.
Ruta cultural-turistică regională „Pe urmele lui Constantin Brâncuși”
În final, am schimbat câteva cuvinte cu Înaltpreasfinţitul Părinte Mitropolit despre aniversarea celor 150 de ani de la naşterea sculptorului Constantin Brâncuşi, prilej cu care am remarcat, cunoştinţele Arhieriei sale despre aplecarea «părintelui sculpturii moderne» către sacru şi despre rolul credinţei în Dumnezeu în experienţa sa de viaţă, de aceea, cred că autorităţile locale, judeţene şi naţionale au comis o gravă eroare, neinvitându-l cu chemare prealabilă pe Mitropolitul Olteniei, nici la Liceul Tehnologic «Constantin Brâncuşi» din Peştişani, nici la «Casa-Muzeu» de la Hobiţa, unde vorbitorii au rostit cuvinte cu nemiluita, adresate persoanelor care se afundau în noroi, într-un pelerinaj de poveste, unde Ministerul Turismulu a fost reprezentat prin secretarul de stat, Laurențiu Gâdei, cel care a venit cu vești bune, anunţând lansarea rutei turistice «Hobița – Târgu Jiu – Craiova», iar pe reţele de…socializare, pe care le numesc de…manipulare, instituția a transmis informații pe această temă sub forma: «Pe 19 februarie, de ,,Ziua Constantin Brâncuși”, lansăm oficial ruta cultural-turistică regională „Pe urmele lui Constantin Brâncuși”, recunoscută de Ministerul Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului, pentru că traseul care leagă Hobița, Târgu Jiu și Craiova, vă poartă prin locurile care i-au marcat parcursul” (sic!!!). Şi pentru că la Casa –Muzeu s-a îndreptat «parcursul» multor persoane…de vază, a luat cuvântul, printre alţii, şi ministrul culturii, Andras
Demeter, care a pășit pragul Casei-Muzeu alături de alți oficiali care l-au însoțit, la ieșire menționând că o casă similară au și bunicii săi de pe Valea Târnavelor, după care a vorbit ca un oficial despre Constantin Brâncuși, despre operele sale, dar, din păcate, nu a rostit nici măcar o singură dată cuvântul «român» în discursul său, iar, când a fost întrebat de către o persoană, dacă are vreo intenţie despre restaurarea operelor Ansamblului Monumental de la Târgu-Jiu, ministrul Andras Demeter a spus că aceasta este…o altă poveste!
Profesor dr. Vasile GOGONEA, membru al Uniunii Ziariştilor Profesionişti din România, Filiala «Jean Bărbulescu» Gorj-Mehedinţi








































