Familia unei fetițe de 10 ani susține că aceasta a ajuns de trei ori în ultima lună la Spitalul Județean de Urgență din Târgu Jiu cu dureri abdominale severe, dar a fost trimisă acasă de fiecare dată. În cele din urmă, copila a fost transportată la Craiova, unde a fost operată de urgență de peritonită. Reprezentanții unității medicale susțin însă că bunica a refuzat internarea copilei.
„Vreau să va povestesc cazul nepoatei mele, care este crescută de bunică. A ajuns într-o luna de 3 ori la chirurgie cu dureri de burtă infernale şi trimisă acasă că nu are nimic. Astăzi de dimineaţă ajunse din nou cu dureri groaznice şi fu ţinută 5 ore şi după trimisă la Craiova cu maşina personală. Ajunsă la Craiova şi operată de urgenţă de peritonită. Se pare că nu s-a învăţat nimic din cazul copilului de 16 ani care a murit”, este mesajul postat pe o rețea de socializare.
„Medicul chirurg de gardă a recomandat internarea”
Reprezentanții unității medicale resping acuzațiile. „Pacienta B.N.D, în vârstă de 10 ani, s-a prezentat în data de 12.02.2025, la ora 21:03, la Unitatea de Primiri Urgenţe, trimisă de medicul specialist pediatru, de gardă, pentru consult chirurgical. Pacienta a fost consultată şi investigată paraclinic iniţial de către medicul din UPU, solicitându-se consult chirurgical. Medicul chirurg de gardă a recomandat internarea, la ora 22:00, cu diagnosticul colică apendiculară”, a transmis medicul din Unitatea de Primiri Urgențe din cadrul Spitalului Județean de Urgență Târgu Jiu.
De menționat faptul că, potrivit legislației în vigoare, internarea unui pacient minor poate fi efectuată doar cu acordul părintelui sau al tutorelui legal.
„Pacienta și bunica sa s-au prezentat în dimineața zilei de 13.02.2025, din nou, la Camera de Gardă Pediatrie, medicul de gardă recomandând, încă o dată, consult chirurgical pentru diagnosticul de apendicită în observație. Bunica și pacienta nu s-au mai prezentat la Unitatea de Primiri Urgențe. Considerăm că în acest caz medicii au avut o conduită medicală corectă, iar atacurile nefondate față de cadrele medicale nu trebuie încurajate”, au precizat reprezentanţii unităţii medicale.
Spitalul Județean de Urgență din Târgu Jiu nu are linie de gardă pentru chirurgie pediatrică. De menționat că, pentru a organiza o linie de gardă pentru Chirurgie pediatrică, este necesar un număr de patru medici specializați în domeniu. De asemenea, începând de astăzi, dr. Isabella Mainerici, ultimul medic angajat, care are specialitatea Chirurgie pediatrică, a început să activeze în cadrul unității medicale.