Judecătoria Târgu Jiu a respins, luni, cererile și excepțiile formulate de inculpații din dosarul în care a fost trimis în judecată Ion Tăerel, zis ,,Butoane”, fostul șef al Ocolului Silvic Tismana, privind neregularitatea întocmirii rechizitoriului nr. 37/226/P/2013 din data de 25.08.2025 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Gorj, nelegalitatea administrării probelor și a efectuării actelor de urmărire penală, și a dispus începerea judecății. Ion Tăerel a fost trimis în judecată pentru comiterea infracțiunilor de fals intelectual, uz de fals și favorizarea făptuitorului, acuzații care derivă dintr-un dosar mult mai amplu, cunoscut ca ,,Mafia pădurilor”, constituit inițial în anul 2019, în care au fost administrate numeroase mijloace de probă, inclusiv interceptări, înregistrări ambientale și documente ridicate în urma unor percheziții. În acel dosar au fost investigate mai multe fapte din domeniul silvic, iar numărul mare de acte de urmărire penală a condus, în timp, la disjungeri succesive. Din dosarul inițial au rezultat mai multe cauze secundare, fiecare preluând câte o parte din materialul probator, dar, în unele cazuri, răspunderea penală s-a prescris. În final, în instanță au ajuns cauze cu acuzații mult mai ,,subțiri”.
În toamna anului 2020, numele lui Ion Tăerel, cunoscut în lumea silvică drept “Butoane”, răsuna în toate redacțiile din țară. Fostul șef al Ocolului Silvic Tismana era reținut pentru 24 de ore, iar acuzațiile care îi erau aduse aveau greutatea unui seism judiciar: luare de mită în formă continuată, fals intelectual, instigare la fals, folosirea fără drept a instrumentelor speciale de marcat, complicitate la tăiere ilegală și furt de arbori. Era, în esență, un dosar care părea să deschidă cutia neagră a mafiei lemnului din Gorj, un mecanism bine uns, în care șefi de ocol, firme locale, controlori silvici și personaje intermediare operau într-o simbioză toxică, în timp ce pădurile dispăreau pur și simplu.
Interceptările telefonice, înregistrările ambientale realizate chiar în biroul lui Tăerel, discuțiile purtate cu diverși intermediari și documentele ridicate în urma perchezițiilor conturau o schemă infracțională amplă, în care fiecare rol era bine definit. Procurorii și ofițerii DGA administraseră probe în mod continuu, iar dosarul 561/P/2019, cel care avea să devină ulterior ”dosarul-mamă”, părea să fie începutul unei operațiuni de destructurare a unei rețele care funcționa de ani de zile.
În mod firesc, opinia publică se aștepta ca acest dosar să devină un exemplu de fermitate, un caz-școală despre cum se poate demonta o rețea de corupție care, ani la rând, a operat nestingherită. Dar ceea ce a urmat a fost exact opusul. În doar câteva luni, Ion Tăerel revenea în funcție, pe un salariu de 8.800 de lei lunar, iar dosarul care ar fi trebuit să zdruncine sistemul începea să fie măcelărit procedural, disjuns, fragmentat, rearanjat, până când acuzațiile inițiale au fost reduse la câteva infracțiuni silvice, lipsite de forța și gravitatea celor din 2020.
Astăzi, după ani de tergiversări, disjungeri și prescripții, Ion Tăerel se află în fața instanței în două dosare distincte, ambele mult mai subțiri decât cel inițial, ambele construite pe fragmente dintr-o anchetă care, în forma ei originală, ar fi putut schimba radical modul în care se înțelege corupția din sistemul silvic.
Interceptări, denunțuri cerute, presiuni și o rețea care trebuia destructurată
Dosarul 561/P/2019, cel în care au fost administrate majoritatea probelor, a devenit ulterior sursa unei avalanșe de disjungeri. În el se regăseau interceptări telefonice, înregistrări ambientale realizate în biroul lui Tăerel, discuții purtate cu diverși intermediari, controlori și administratori de firme, precum și documente ridicate în urma perchezițiilor de la Ocolul Silvic Tismana. Era un dosar în care ofițerii DGA administraseră probe în mod continuu, iar schema infracțională conturată în acele interceptări arăta o rețea în care fiecare rol era bine definit: cine marca arborii, cine închidea ochii, cine întocmea procesele verbale, cine transporta lemnul și cine îl valorifica.
În acele înregistrări, potrivit apărărilor formulate ulterior, apăreau episoade din viața privată a inculpaților, discuții care nu aveau legătură cu cauza, dar care nu au fost eliminate din dosar, ceea ce a alimentat suspiciuni privind modul în care procurorul a gestionat probele. Mai mult, avocații au susținut că, în timpul audierilor, procurorul ar fi întrerupt brusc înregistrările în momentul în care discuția se îndrepta spre posibilitatea unor denunțuri. Potrivit apărării, lui Tăerel i s-ar fi sugerat să facă denunțuri împotriva unor persoane cu care fusese interceptat, iar refuzul său ar fi dus la trimiterea în judecată. Este o acuzație gravă, imposibil de probat fără acces la înregistrările complete, dar care planează ca o umbră asupra întregii anchete.
Din dosarul-mamă au fost create dosare ,,pui”, numerotate D1 până la D7, fiecare preluând câte o bucată din schema inițială. În aceste dosare, probele administrate de ofițerii DGA au fost reluate de IPJ, iar unele ordonanțe au fost emise în dosarul-mamă, altele în dosarele secundare, ceea ce a creat un labirint procedural în care originea probelor a devenit greu de urmărit.
Avocații au susținut că această fragmentare a fost folosită pentru a ascunde nulități absolute, pentru a masca faptul că probele inițiale au fost administrate de o structură care, potrivit unei decizii a Înaltei Curți, nu avea competență în cauze silvice.
În acest context, personajul-cheie, controlorul care efectuase verificările în teren pe baza cărora Tăerel întocmise procesul verbal de reprimire a partizii, a devenit un element central. Procurorul a considerat faptele acestuia prescrise, fără a verifica dacă nu se impunea o soluție de achitare. Apărarea a speculat această prescripție ca pe o dovadă că Tăerel ar fi fost indus în eroare, deci nu ar fi putut acționa cu intenție. Există o contradicție legată de prescripția intervenită în cazul unuia dintre inculpați, iar în acest caz Tăerel ar fi acționat fără vinovăție, în baza unor acte de control eronate; dacă nu este vinovat, atunci acuzația de favorizare se prăbușește. Procurorul a mers însă pe o variantă hibridă, acuzându-l pe Tăerel de intenție indirectă, o formulă care, în contextul infracțiunilor de fals și favorizare, nu se susține logic.
Poziția Ministerului Public și decizia instanței
Reprezentantul Ministerului Public a susținut în fața instanței că apărările formulate de inculpați sunt neîntemeiate și că nu există motive pentru a se dispune restituirea cauzei la parchet. Procurorul a arătat că părțile aveau posibilitatea să formuleze plângeri penale sau cereri de recuzare dacă apreciau că procurorul de caz nu a acționat imparțial, însă nu au făcut acest lucru. De asemenea, s-a arătat că multe dintre apărările formulate sunt apărări de fond, care urmează să fie analizate în cursul judecății, și nu în procedura de cameră preliminară.
În ceea ce privește competența organelor de urmărire penală, procurorul a arătat că, la momentul încuviințării măsurilor de supraveghere tehnică, erau vizate persoane care aveau calitatea de polițiști, ceea ce justifica competența parchetului care a instrumentat cauza.
Instanța a reținut aceste argumente și a respins toate cererile și excepțiile formulate, constatând legalitatea sesizării instanței, a administrării probelor și a efectuării actelor de urmărire penală.
Claudiu Matei
