Un pas important pentru aviația generală din județul Gorj: Aerodromul ”Barza” se apropie de certificarea oficială. Administratorii aerodromului au anunțat că au depus documentația necesară la Autoritatea Aeronautică Română, marcând astfel un moment esențial în procesul de omologare.
„Am făcut un pas important înainte! Documentația pentru certificarea Aerodromului Barza – Târgu Jiu a fost depusă”, au transmis reprezentanții aerodromului, precizând că procesul este în curs, iar certificarea este așteptată în scurt timp.
Odată finalizată această etapă, Aerodromul Barza va deveni un punct oficial pe harta aviației generale din România, cu rol important în dezvoltarea regională a activităților aeronautice, educaționale și de agrement. „Mulțumim tuturor celor care ne susțin și ne sunt alături în acest proiect! Urmează vești frumoase – rămâneți aproape!”, au adăugat administratorii.
Certificarea aerodromului va deschide noi oportunități pentru Târgu Jiu, inclusiv în ceea ce privește turismul, formarea de piloți, zborurile de agrement și evenimentele aviatice.
Tot la începutul acestei luni, Aerodromul ”Barza” a marcat un moment simbolic pentru Târgu Jiu: toate aeronavele din flotă poartă logo-ul orașului. Acest simbol vizual, care reflectă identitatea culturală a municipiului și moștenirea artistică a lui Constantin Brâncuși, a fost amplasat pe fuselajul frontal al fiecărui avion. Astfel, imaginea orașului natal al marelui sculptor va însoți fiecare zbor, ducând spiritul Târgu Jiului și al artei brâncușiene în toate colțurile cerului.
”Avioanele Aerodromului Barza poartă cu mândrie, chiar pe direcție, logo-ul orașului Târgu Jiu — un simbol al frumuseții, al istoriei și al moștenirii lăsate lumii de marele Constantin Brâncuși. Primul zbor internațional sub acest simbol merge către Bulgaria, unde vom promova cu drag un oraș cu suflet de artist, un loc în care geniul lui Brâncuși se simte la fiecare pas. De acum, oriunde ne vor purta aripile, în orice colț de cer vom zbura — Târgu Jiu va fi cu noi. Vom duce cu respect imaginea acestui oraș, alături de frumusețea și mesajul universal al operelor lui Brâncuși: unitate, simplitate, nemurire. Pentru noi, nu este doar zbor. Este misiune. Este onoare. Este iubire pentru locurile de unde venim”, anunțau, la data de 7 iunie a.c., reprezentanții aerodromului.
Izabella Molnar







































