5.8 C
Târgu Jiu
joi, 29 ianuarie 2026

AJPIS Gorj: Ajutoare sociale de peste 37 de milioane de lei

27

Agenția Județeană pentru Plăți și Inspecție Socială Gorj a efectuat, în cursul acestei luni, plăți în valoare totală de peste 37 de milioane de lei, destinate beneficiarilor de prestații și beneficii de asistență socială din județ.

Fondurile au fost virate pentru aproximativ 100.000 de persoane, sprijinind familii, copii, persoane vulnerabile și alte categorii aflate în nevoie.

Cea mai mare sumă, în valoare de 15.723.233 de lei, a fost alocată pentru plata alocației de stat pentru copii, de care au beneficiat 47.022 de persoane.

Totodată, aproape 6.467.327 de lei au fost virați pentru indemnizația de creștere a copilului, acordată unui număr de 1.998 de beneficiari, iar peste 944.965 de lei au fost plătiți pentru stimulentul de inserție, destinat celor 1.148 de beneficiari care s-au întors la muncă la finalizarea concediului de creștere a copilului.

În aceeași perioadă, AJPIS Gorj a achitat 102.133 de lei pentru 93 de beneficiari de indemnizații și ajutoare acordate conform articolelor 31 și 32 din OUG 111/2010, precum și peste 48.063 de lei pentru 18 beneficiari ai indemnizației lunare de acomodare.

De asemenea, 110.588 de lei au fost virați pentru 104 beneficiari ai indemnizației lunare de sprijin în vederea adopției.

Pentru copiii aflați în plasament și tinerii care provin din sistemul de protecție specială, au fost acordate sume importante: peste 331.335 de lei pentru 255 de beneficiari de alocație de plasament, aproximativ 61.893 de lei pentru 117 beneficiari de indemnizație de sprijin pentru plasament și peste 465.990 de lei pentru 142 de tineri cu vârsta peste 18 ani.

Tot în luna ianuarie a.c., AJPIS Gorj a efectuat plăți pentru sprijinirea persoanelor cu afecțiuni grave, fiind achitate 64.119 lei pentru 75 de beneficiari ai indemnizației lunare de hrană pentru bolnavii de TBC și 81.840 de lei pentru 80 de beneficiari ai indemnizației de hrană acordate adulților și copiilor infectați cu HIV/SIDA.

Sprijinul pentru plata utilităților a fost asigurat prin acordarea a 663.550 de lei sub formă de tichete de energie pentru 13.271 de beneficiari, iar persoanele cu dizabilități au primit drepturi în valoare totală de 9.270.106 lei, pentru 14.129 de beneficiari.

De asemenea, ajutorul de incluziune (venitul minim de incluziune – VMI) a fost plătit unui număr de 3.685 de beneficiari, suma totală ridicându-se la 2.115.740 de lei.

Nu în ultimul rând, AJPIS Gorj a acordat subvenții în valoare de 50.000 de lei pentru asociații și fundații, sprijinind 50 de beneficiari, iar până vineri, 30 ianuarie 2026 instituția urmează să efectueze și plăți suplimentare în valoare de 942.262 de lei, reprezentând ajutoare și suplimente de energie pentru 17.825 de beneficiari.

Reprezentanții instituției județene subliniază că instituția va continua să asigure, lunar, plata la timp a tuturor drepturilor de asistență socială și să ofere un sprijin constant pentru gestionarea problemelor sociale din județ.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.