Guvernul României a aprobat în ședința de joi, 18 decembrie, acordarea unor ajutoare de urgență în valoare totală de 3.686.198 lei, destinate sprijinirii a 866 de familii și persoane singure aflate în dificultate, printre beneficiari regăsindu-se și familii din județul Gorj.
Măsura vizează persoanele care au fost afectate de incendii, alunecări de teren, fenomene meteorologice severe, accidente, dar și pe cele care se confruntă cu probleme grave de sănătate sau alte situații ce pot duce la excluziune socială. Din totalul fondurilor alocate, 1.149.000 lei vor ajunge la 180 de familii și persoane singure afectate de incendii, din 33 de județe, printre care se numără și Gorjul, alături de Alba, Dolj, Mehedinți, Olt, Teleorman sau Vrancea. Ajutoarele sunt menite să sprijine refacerea locuințelor și acoperirea unor cheltuieli urgente, în urma pagubelor produse.
Alte 104.200 lei sunt destinate unui număr de 25 de familii și persoane singure afectate de fenomene meteorologice severe și alunecări de teren, din județe precum Buzău, Dâmbovița, Galați, Iași sau Prahova. De asemenea, 25.000 de lei vor fi acordați pentru trei familii aflate în situații critice în urma unor accidente grave, intervenția statului fiind considerată esențială în aceste cazuri.
Cea mai mare parte a fondurilor, respectiv 2.407.998 lei, va fi direcționată către 658 de familii și persoane singure din 33 de județe și municipiul București, care se confruntă cu probleme medicale grave sau alte situații sociale deosebite, cu risc ridicat de marginalizare.
Toate sumele provin din bugetul Ministerului Muncii, Familiei, Tineretului și Solidarității Sociale, aprobat pentru anul 2025.
I.M.







































