Cariera Roșia este pusă în pericol de Directoratul Complexului Energetic Oltenia, arată Sindicatul Liber EMC Roșia. Este cea mai mare carieră de cărbune din țară.
”Cum este posibil ca cele 3 excavatoare din zona Culinară a Carierei Roșia să nu mai aibă program de funcționare începând cu 1 aprilie, în condițiile în care această decizie riscă să blocheze activitatea în întreaga carieră?
Dacă aceste utilaje sunt oprite, în maximum trei luni excavatoarele rămase nu vor mai avea fronturi de lucru, ceea ce va pune în pericol atât salariații, cât și utilajele miniere.
Întrebarea este simplă și legitimă: cine și-a asumat această decizie?
Pentru noi, acest lucru înseamnă sabotaj, pentru că scenariul este deja previzibil. În următoarele luni se va spune că nu se mai poate funcționa și că nu mai există cărbune pentru a alimenta grupurile energetice de la Termocentrala Rovinari.
În acest context, facem un apel ca sindicat către factorii de decizie ai companiei să reevalueze urgent situația. Este o situație foarte gravă, care poate afecta activitatea minieră și mii de locuri de muncă.
Apare însă o contradicție majoră.
În timp ce Cariera Roșia este blocată, iar excavatoare sunt oprite, Termocentrala Rovinari se confruntă cu lipsă de cărbune. În loc ca această problemă să fie rezolvată prin producția din Roșia – care se află la câțiva kilometri distanță și transportă cărbunele direct pe bandă – administrația a început să facă contracte cu transportatori auto pentru a aduce cărbune din zona Motru.
Acest lucru ridică întrebări foarte serioase:
• Cine ia aceste decizii?
• De ce se aduce cărbune cu camioane de la zeci de kilometri distanță, când la Roșia există resursă și infrastructură de transport direct pe bandă?
• Ce interese există în spatele acestor contracte?
Mai mult decât atât, în acest context se vorbește despre faptul că nu vor mai fi prelungite contractele celor 390 de salariați angajați pe perioadă determinată.
Acum înțelegem de ce se dorește acest lucru: pentru a se crea un blocaj cu bună știință în activitatea Carierei Roșia.
Toate aceste decizii par să facă parte dintr-un mecanism prin care activitatea este împinsă artificial spre blocaj, iar responsabilitatea este mutată ulterior pe lipsa de cărbune sau pe imposibilitatea continuării activității.
Întrebarea rămâne: cine a dat ordinul?
Cum este posibil ca cea mai mare carieră de lignit din sud-estul Europei să fie adusă în situația de a fi blocată, în condițiile în care cărbunele de la Roșia alimentează direct Termocentrala Rovinari prin transport pe bandă, cel mai eficient și mai ieftin sistem posibil?
Minerii și salariații nu pot accepta ca activitatea să fie blocată prin astfel de decizii.
Cerem explicații și măsuri urgente înainte ca acest blocaj să devină ireversibil”, a transmis sindicatul.








































