Alina, o copilă de 10 ani din Ionești, luptă pentru viață. O întreagă comunitate încearcă să-i redea zâmbetul

610

Într-un colț de salon, o fetiță de doar 10 ani privește în gol, respirând cu greutate. Pe lângă patul ei, o mamă tăcută își lasă lacrimile să curgă, neîntrebând nimic. Nu mai e nevoie. Tot ce contează acum este o șansă… o speranță… o minune.

Numele ei este Alina, o copilă din comuna Ionești, județul Gorj. Zilele ei ar fi trebuit să fie despre joacă, râsete și povești cu zâne. Dar de două luni, viața Alinei s-a transformat într-o luptă. Totul a început cu o simplă durere de cap. Apoi au urmat investigații fără răspuns, drumuri prin spitale, iar într-o zi, Alina a suferit un accident vascular cerebral. Zâmbetul i s-a stins, iar vocea i-a fost înlocuită de o tăcere dureroasă. „Mami, eu o să mor?”, a întrebat-o într-o zi. Aceasta a fost întrebarea care le-a frânt inima părinților. A urmat coma, terapia intensivă, zile în care medicii nu i-au mai dat nicio șansă. Dar Alina a luptat. A deschis ochii. Nu mai vorbea, dar plângea. Lacrimile ei vorbeau în locul cuvintelor pe care corpul ei slăbit nu le mai putea rosti.
Diagnosticul rămâne neclar. Medicii suspectează o tumoră și leziuni neurologice grave. Costurile investigațiilor, tratamentelor și spitalizărilor sunt uriașe. În prezent, Alina se află la un spital din Constanța, dar părinții știu că singura șansă reală de recuperare este într-o clinică din Turcia, unde echipe medicale specializate pot interveni. Costul? 50.000 de euro.
O sumă imposibilă pentru o familie care și-a dedicat viața copiilor. Familia Alinei mai are o fiică, olimpică, care tocmai a fost admisă la Facultatea de Drept din Craiova. O familie modestă, dar plină de demnitate, care acum cere nu o minune, ci un început… un drum spre salvare.

Lambu: ,,Nu pot rămâne indiferent”
În fața acestei suferințe, întreaga comunitate din Ionești s-a mobilizat. Primarul localității, Sorin Lambu, a fost printre primii care au lansat un apel public de solidaritate.
,,Fetița este de la noi, din Ionești, are probleme grave de sănătate, iar medicii nu au reușit să pună un diagnostic clar. Părinții sunt disperați, aleargă de la un spital la altul prin toată țara. Singura speranță e tratamentul în Turcia, dar suma cerută – 50.000 de euro – e uriașă. Ne-am mobilizat și am luat legătura cu Asociația Povestea Mea, prin domnul Cristian Dumitrașcu. Au fost deschise conturi pentru donații. Vorbesc zilnic cu oameni din Ionești și din localitățile vecine. Îi rog să ajute cu cât pot, dacă pot. Este o lovitură cruntă pentru această familie. Mai au o fată, cu rezultate olimpice, care a intrat anul acesta la Drept. Fac tot ce-mi stă în putință pentru acest caz sfâșietor. Nu pot rămâne indiferent când un copil din comuna noastră suferă atât de mult. Alina are nevoie de noi, acum. Fiecare zi contează, fiecare gest poate înclina balanța între durere și speranță. Am văzut oameni care s-au mobilizat, care au venit cu sume modeste, dar pline de suflet. Le mulțumesc din inimă. Îi rog pe toți cei care află povestea Alinei să nu rămână simpli spectatori. Să fim împreună sprijinul acestei familii greu încercate. Cred cu tărie că atunci când ne unim pentru o cauză nobilă, putem face minuni. Iar Alina merită o minune. Merită să copilărească, nu să îndure”, a declarat, vizibil afectat, primarul comunei Ionești, pentru cotidianul ,,Gorjeanul”.

Cum putem ajuta
Asociația Povestea Mea a lansat o campanie publică de strângere de fonduri pentru Alina. Sunt disponibile mai multe modalități prin care fiecare dintre noi poate contribui:
Donații:
PayPal: @povesteamea
Revolut: @povesteamearo
Revolut card: 0772.007.008
Asociația Povestea Mea
RON: RO12BTRLRONCRT0536856708
EUR: RO16BTRLEURCRT0536856706
SWIFT: BTRLRO22
Mențiune: „Alina”
SMS:
Trimite POVESTE la 8845
Valoare: 2 euro / SMS
Alina este un copil care nu cere nimic. Dar noi, ceilalți, putem oferi ceva. Poate puțin, dar împreună – enorm. Să nu trecem nepăsători pe lângă suferința unui copil. Să fim astăzi o mână întinsă, un gând bun, o poveste care nu se termină aici!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.