0.7 C
Târgu Jiu
sâmbătă, 28 februarie 2026

Alina Toader, reconfirmată în funcţia de director al DPPS

2497

Începând de săptămâna trecută, Alina Toader este director plin al Direcţiei Publice de Protecţie Socială Târgu-Jiu. După ce a trecut cu brio de proba scrisă a concursului organizat de Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici pentru ocuparea acestei funcţii, săptămâna trecută, aceasta a susţinut cu mari emoţii şi proba de interviu. După promovarea cu brio şi a acestei probe, Alina Toader ocupă acum postul de director executiv al DPPS Târgu-Jiu, deşi aceasta îndeplinea în interimat atribuţiile aceluiaşi post. Funcţia scoasă la concurs de ANFP a fost disputată de patru candidaţi care îşi depuseseră dosarele, trei dintre aceştia fiind din interiorul DPPS Târgu-Jiu. Este vorba despre: Elena Creţan, Alina Toader şi Cristina Maria Udriştioiu. Cel de-al patrulea candidat, care şi-a depus dosarul la concursul organizat la Bucureşti, a fost Alberto Nicolae Păunescu. Proba scrisă a concursului a avut loc pe 13 februarie.
Izabella Molnar

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.