Alionescu: „Presiunea s-a mutat de pe umerii noștri!”

589

Secundul lui Constantinides de la cârma echipei de baschet a Energiei crede că odată cu succesul obținut în compania celor de la BC Timișoara există mai multă liniște în cadrul echipei, deci și o atmosferă care să dea speranțe la o comportare cât mai bună în restanța de la Pitești.
Claudiu Alionescu știe că BCM U Pitești reprezintă una dintre forțele campionatului intern, dar are încredere în propria echipă și crede că Energia se poate întoarce victorioasă din deplasarea de joi: „Este una dintre cele mai grele deplasări pe care le vom face anul acesta, după Ploiești, echipa din Pitești este cea mai periculoasă. Este o echipă cu dubluri pe toate posturile, cu jucători experimentați, care au demonstrat până acum că joacă un baschet de calitate. I-am văzut jucând la turneul disputat la Târgu Jiu. Din păcate, atunci evoluția noastră nu a fost cea pe care o așteptam cu toții, dar acum sperăm să învățăm din acel meci. Le-am studiat și meciurile pe care le-au jucat până acum și mergem la Pitești cu gândul la victorie pentru că presiunea s-a mutat oarecum de pe umerii noștri după victoria cu Timișoara, iar în cazul unui rezultat bun, al unei victorii, ne-am recupera acea înfrângere de acasă cu Craiova”, a declarat antrenorul secund al Energiei. Alionescu are în sprijinul afirmațiilor sale optimiste și buletinul medical al echipei: „Problemele medicale se recuperează, am reușit să-i recuperăm cu ajutorul colegilor de la fizio și pe Larry Turner și pe Kremen, Darby încă mai are unele mici probleme, iar în ceea ce-l privește pe Porter vom vedea în curând dacă și el ar putea reveni pentru acest meci”.
Cristi Constantinescu

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.