O altercație între doi elevi, cu vârste de 16 și 17 ani, a avut loc în perimetrul Liceului Tehnologic „General Ioan Culcer” din Târgu Jiu. Adolescentul de 16 ani a ajuns la Unitatea de Primiri Urgențe cu o tăietură la mână, suferită în momentul în care ar fi încercat să scoată un briceag din buzunar.
„În urma incidentului dintre doi elevi de 16, respectiv 17 ani, ce a avut loc în perimetrul Liceului Tehnologic „General Ioan Culcer” din Târgu Jiu, comisia de combatere a violenței în mediul școlar va dispune cercetarea situației și luarea măsurilor ce se impun – în funcție de gravitatea faptelor comise.
În paralel, Inspectoratul Școlar Județean Gorj va demara o anchetă pentru cercetarea incidentului petrecut astăzi”, au anunțat reprezentanții ISJ Gorj.










































