Amendă uriașă la un local din Gorj, după control cu mascații

18

Polițiștii au efectuat, azi-noapte, controale în localitățile Telești și Dănești. La un local a fost aplicată o amendă de 20.000 de lei pentru comercializarea de băuturi alcoolice către un minor. La acțiune au participat și luptători ai Serviciului pentru Acțiuni Speciale Gorj.

„În noaptea de 6 spre 7 decembrie 2025, politiștii din cadrul Secției 1 Poliție Rurală Târgu-Jiu, luptători ai Serviciului pentru Acțiuni Speciale Gorj, jandarmi din cadrul I.J.J. Gorj și echipe de control din cadrul I.S.U. Gorj și D.S.V.S.A. Gorj au desfășurat o acțiune în sistem integrat, procedând la verificare a doi agenți economici din localitățile Telești și Dănești, în scopul prevenirii faptelor de violență și consumului de alcool în rânduri minorilor care frecventează respectivele locații. În urma activităților de verificare s-a stabilit faptul că în interiorul spațiului aparținând operatorului economic din comuna Dănești, s-ar fi comercializat în vederea consumului, băuturi alcoolice, unui minor în vârstă de 15 ani. Având în vedere cele constatate, polițiștii din cadrul Secției 1 Poliție Rurala Târgu Jiu au aplicat o sancțiune contravențională operatorului economic, în valoare de 20.000 de lei, pentru nerespectarea prevederilor Legii 61/1991. Polițiștii au procedat la informarea U.A.T. Dănești, în vederea dispunerii măsurii suspendării autorizației de funcționare conform prevederilor Legii 61/1991”, se precizează într-un comunicat al IPJ Gorj.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.