ANCOM blochează apelurile internaționale cu numere fixe false pentru a combate fraudele

131

Autoritatea Națională pentru Administrare și Reglementare în Comunicații (ANCOM) a anunțat o nouă măsură menită să reducă frauda telefonică: vor fi blocate apelurile inițiate din afara României care afișează în mod fals numere naționale de telefonie fixă. Decizia vine pe fondul înmulțirii cazurilor de spoofing, o tehnică prin care este falsificată identitatea apelantului.

Potrivit ANCOM, măsura a fost luată în urma consultărilor cu Direcția de Investigații Criminale din cadrul IGPR și cu principalii furnizori de comunicații electronice. Cu toate acestea, apelurile care folosesc numere mobile nu pot fi momentan blocate, din cauza riscului de a afecta utilizatorii aflați în roaming.

„În contextul creșterii semnificative a cazurilor de utilizare frauduloasă a numerelor de telefon, ANCOM a stabilit blocarea apelurilor din afara teritoriului României care afișează în mod fals numere naționale de telefonie fixă”, se precizează în comunicatul instituției, citat de Agerpres.

ANCOM recomandă utilizatorilor care au fost victime ale unor astfel de apeluri să contacteze atât furnizorul de telefonie, cât și autoritățile competente, precum Poliția Română și Directoratul Național de Securitate Cibernetică (DNSC).

Pentru a se proteja de potențiale fraude, utilizatorii sunt sfătuiți: să nu ofere date personale prin telefon (date bancare, coduri PIN, parole etc.); să nu răspundă la apeluri suspecte și să verifice identitatea apelantului prin canale oficiale; să mențină actualizat software-ul telefonului și aplicațiile; să consulte surse sigure de informare precum platforma sigurantaonline.ro, creată de DNSC, Poliția Română și Asociația Română a Băncilor (ARB).

ANCOM atrage atenția că simpla afișare a unui număr cunoscut nu garantează autenticitatea apelului, iar prudența este esențială în prevenirea fraudelor.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.