Angajări la spitalul din Motru

7

Spitalul Municipal Motru face angajări. Sunt scoase la concurs două posturi de asistenți medicali generaliști debutanți și un post de îngrijitor. Toate posturile sunt pe perioadă nedeterminată și cu normă întreagă.

Pentru posturile de asistent medical, pot aplica candidații care dețin diplomă de absolvire a școlii sanitare postliceale, diplomă de absolvire a învățământului superior de 3 ani în specialitate sau diplomă de licență în specialitate, precum și diploma de bacalaureat. Posturile vacante sunt la secțiile Medicină Internă și RMFB.
Dosarele de înscriere se depun la secretariatul spitalului până pe 23 decembrie, ora 15:00. Proba scrisă are loc pe data de 12 ianuarie 2026, proba practică a fost programată pentru 15 ianuarie, iar interviul, pe 20 ianuarie.
Taxa de concurs este de 150 lei şi se achită la casieria spitalului.
„Candidații care vor promova concursul organizat pentru ocuparea posturilor vacante de asistenți medicali, au obligația să prezinte avizul de liberă practică eliberat de OAMGMAMR în termen de valabilitate, acesta fiind o condiție pentru încheierea contractului individual de muncă”, au anunțat reprezentanții unității medicale.
În schimb, postul de îngrijitor curățenie este disponibil la secția Pediatrie și nu necesită vechime în muncă. Calendarul concursului pentru acest post este: 8 ianuarie 2026 – proba scrisă, 13 ianuarie 2026 – proba practică și 16 ianuarie 2026 – interviul. Termenul limită pentru depunerea dosarelor este tot 23 decembrie 2025, iar taxa de concurs este de 100 lei.
I.I.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.