Salariații CEO din Cariera Jilț Nord, aflați în schimbul 2 la muncă, intră în grevă, anunță liderul sindical Marius Berca. Deocamdată nu este nicio veste de la București, acolo unde liderii sindicali Gbriel Căldărușe și Adrian Marciuc, dar și șeful Directoratului CEO, Dan Iulius Plaveti, sunt la discuții cu ministrul Energiei Bogdan Ivan, pe fondul nemulțumirilor salariaților companiei care cer economia la fondul de salarii pe acest an și voucherele de vacanță.
Mai devreme, liderul sindical a anunțat un protest spontan:
„Este vorba despre schimbul 1, în jur de 200 de persoane. Motivul este destul de clar: să se dea ce este prevăzut în buget, cei 3.000 de lei şi plus rezerva la fondul de salariu care este prevăzută în bugetul companiei. Cei 3.000 de lei reprezintă un fel de voucher de vacanţă, nu s-a dat, era prevăzut în contractul colectiv de muncă şi puteau să-i bage sub altă formă, ca rezervă la fondul de salariu, banii sunt prevăzuţi în buget, nu cerem nişte bani pe care nu-i avem, cerem nişte bani care sunt în bugetul companiei, banii sunt, dar nu vor să ni-i dea, probabil ca să-şi ia ei prime de final de an. Ne-au tot tărăganat, minţind că se negociază, probabil se evită să se mai dea acei bani”.
El a afirmat că, dacă cerinţele angajaţilor nu se vor rezolva până marţi, cei 1.000 de salariaţi ai Carierei Jilţ Nord vor intra în greva foamei în faţa sediului CEO din Târgu Jiu.










































